Într-un comunicat de presă al firmei Bitdefender este menționată o nouă achiziție a unei divizii cheie.
Compania-parteneră ce a fost cumpărată este BitShield, responsabilă de distribuirea soluțiilor companiei românești în Malaezia și Brunei.
Scopul achiziției, potrivit companiei, este de a-și reconfirma dedicarea de a aloca resurse în zona Asia-Pacific (APAC). În acest sens, firma a cumpărat și în 2023 Horangi Cyber Security. Compania din Singapore se specializează în securitate cloud, consultanţă şi servicii de securitate ofensivă.
„Prin consolidarea prezenţei regionale şi capabilităţi sporite, Bitdefender poate răspunde mai eficient provocărilor majore în securitate cibernetică, într-un context în care organizaţiile se confruntă cu suprafeţe tot mai mari de atac şi complexitatea securizării mediilor multi-cloud. De-a lungul anilor, BitShield a comercializat şi promovat soluţiile Bitdefender în Malaezia şi Brunei pentru a oferi protecţie avansată pentru companii din sectoare-cheie, inclusiv instituţii guvernamentale, bănci, corporaţii multinaţionale şi companii din domeniul tehnologiei”, este scris în comunicat.
Divizia achiziționată anul acesta va fi complet integrată în operațiunile globale Bitdefender.
Departamentul va funcționa sub brandul românesc. Cu toate acestea, BitShield își va păstra identitatea și operațiunile în afara portofoliului companiei, conform g4media.
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter