Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, cu ocazia vizitei în Statele Unite ale Americii, o scrisoare de intenţie cu Lockheed Martin, acesta fiind un prim pas pentru dezvoltarea tehnologiei de producţie a bateriilor GridStar Flow în România.
„Cu prilejul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, am semnat la Boston o scrisoare de intenție cu Lockheed Martin, companie americană de top în domeniile aerospațial, militar și energetic. Este un prim pas pentru dezvoltarea tehnologiei de producție a bateriilor în România. Și nu orice fel de baterii, ci bateriile de ultimă generație produse de Lockheed Martin, GridStar Flow (baterie de flux redox), o soluție inovatoare de stocare a energiei la scară largă pentru aplicații utilitare, comerciale, industriale și militare. Este o tehnologie rentabilă și eficientă pe termen lung, cu o durată de viață operațională de 20 de ani și care, foarte important, nu depinde de materii prime critice și este prietenoasă cu mediul”, a explicat ministrul român al Energiei.
Potrivit ministrului român, compania compania americană Lockheed Martin „caută să stabilească parteneriate strategice pentru a dezvolta capacități de producție GridStar Flow pe piețele din întreaga lume. Au ales să exploreze România datorită poziției strategice, a capacității de producție, a competențelor inginerilor noștri, dar mai ales pentru că avem potențialul de a deveni lider european în domeniul securității energetice și al stocării energiei pe termen lung. Toate acestea înseamnă locuri de muncă bine plătite, prestigiu și exporturi de valoare adăugată mare pentru România”.