Infofinanciar > Lumea la zi > Acord provizoriu la nivelul UE. Noile norme privind reforma fiscală
Lumea la zi

Acord provizoriu la nivelul UE. Noile norme privind reforma fiscală

Acord provizoriu la nivelul UE. Noile norme privind reforma fiscală
sursa foto G4Media

Negociatorii Consiliului European și ai Parlamentului European au ajuns sâmbătă la un acord. Cu privire la reforma cadrului de guvernanță economică a blocului comunitar.

„Noile reguli vor proteja finanțele publice echilibrate și sustenabile. Vor consolida accentul pus pe reformele structurale. Și vor stimula investițiile, creșterea și crearea de locuri de muncă în întreaga UE”, a declarat ministrul belgian de Finanțe Vincent Van Peteghem.

Consiliul și Parlamentul s-au străduit să ajungă la un acord privind revizuirea cadrului. Mulți dintre cei prezenți îndoindu-se că se va ajunge la un acord la timp pentru un vot final în plen asupra textului Înainte ca Parlamentul să se întrerupă pentru campania electorală din UE, la sfârșitul lunii aprilie, conform Politico .