Infofinanciar > Lumea la zi > Acordul „cerealelor” continuă fără Rusia! Răspuns acid venit din partea Kremlinului
Lumea la zi

Acordul „cerealelor” continuă fără Rusia! Răspuns acid venit din partea Kremlinului

Acordul „cerealelor” continuă fără Rusia! Răspuns acid venit din partea Kremlinului
Sursă foto: MoldStreet

În cursul zilei de sâmbătă, Federația Rusă, prin vocea liderilor de la Moscova, a anunțat că a decis să-și suspende participarea la acordul „cerealelor”, ce asigură transportul pe Marea Neagră a grânelor ucrainene. Acest pact avea ca scop asigurarea aprovizionării alimentare a ţărilor sărace. Vestea a fost făcută publică de Ministerul rus al Apărării prin intermediul unei postări pe Telegram. În acest text, oficialii de la Moscova au scos la iveală și motivul care a stat în spatele acestei decizii.

„Având în vedere actul terorist efectuat de regimul de la Kiev cu participarea unor experţi britanici împotriva navelor Flotei Mării Negre şi a navelor civile implicate în securitatea coridoarelor cerealiere, Rusia îşi suspendă participarea la implementarea acordului asupra exportului de produse agricole din porturile ucrainene”, au anunțat reprezentanții ministerului rus.

Însă, doi dintre cei patru parteneri (Turcia și Organizația Națiunilor Unite) ai înțelegerii internaționale sunt hotărâți să continue, potrivit celor de la Hotnews.

Turcia, decisă să continue acordul

Printre cei care militează pentru continuarea acestui acord, privind transportul de cereale, se numără președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

„Deși Rusia ezită pentru că nu i s-au oferit aceleași facilități, suntem hotărâți să ne continuăm eforturile în serviciul umanității”, a precizat oficialul de la Ankara.

„Efortul nostru de a livra acest grâu țărilor care se confruntă cu amenințarea foametei este evident. Prin mecanismul comun pe care l-am stabilit la Istanbul, am contribuit la ameliorarea unei crize alimentare globale”, a mai adăugat acesta.

Prin intermediul acestui acord s-a facilitat intrarea pe piețele mondiale a 9,3 milioane de tone de alimente, a mai spus Erdogan.

Rusia oferă un răspuns dur

Autoritățile de la Kremlin au avertizat că, dacă acordul privind cerealele continuă, acesta va creea o situație „periculoasă” și „dificilă”.

„În condițiile în care Rusia vorbește despre imposibilitatea de a asigura siguranța navigației în aceste zone, atunci un astfel de acord este greu de aplicat”, a susținut presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Iar acest lucru ia o altă turnură, mult mai riscantă, mai periculoasă”, a mai adăugat acesta.

Totodată, Peskov nu a precizat ce condiții trebuie să îndeplinească țările partenere pentru ca Rusia să revină în acord.

12 nave pline cu cereale au plecat luni din Ucraina

Chiar dacă Rusia s-a retras temporar din acest acord, navele pline cu cereale au continuat să străbată luni Marea Neagră de-a lungul coridorului maritim umanitar.

Astfel, cel puțin șase nave cargo încărcate cu cereale au intrat în coridorul maritim umanitar spre Bosfor și Turcia, potrivit site-ului Marine Traffic. Printre acestea se numără și Ikaria Angel, închiriată de Programul Alimentar Mondial și cu destinația Djibouti, care a avut la bord 30.000 de tone de grâu.

De asemenea, conform datelor oferite de Centrul Comun de Coordonare (JCC), organizație care se ocupă de supravegherea acordului privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră, 12 nave de marfă pline de cereale vor pleca astăzi din porturile ucrainene.