Infofinanciar > Lumea la zi > Acordul pentru cerealele ucrainene blocate prinde contur. Negocierile dintre cele două state au loc în Turcia
Lumea la zi

Acordul pentru cerealele ucrainene blocate prinde contur. Negocierile dintre cele două state au loc în Turcia

Acordul pentru cerealele ucrainene blocate prinde contur. Negocierile dintre cele două state au loc în Turcia
Sursa foto: stirileprotv.ro

Milioane de tone de cereale din Ucraina încă se află sub blocada impusă de ruși. Organizația Națiunilor Unite, alături de Turcia încearcă din răsputeri să medieze un acord între cele două țări care se află în război pentru ca aceste resurse să poată ajunge în restul lumii.

Rusia și Ucraina sunt două forțe atunci când vine vorba de exportul de grâu la nivel mondial. În plus, Kievul este un jucător important și în producerea de ulei de floarea-soarelui sau de porumb. Moscova se descurcă excelent la capitolul îngrășăminte. Pentru a fi tot mai aproape de realizarea unui acord, cele două țări au decis să își trimită oameni care să negocieze cu diplomații ONU. Această întrevedere se desfășoară la Istanbul.

Ucraina se teme

Astfel, faptul că Ucraina are cerealele blocate în Odesa este un lucru cu atât mai rău. În acest moment, în portul respectiv sunt mai bine de 20 de milioane de tone care nu pot fi trimise către țările care au nevoie, conform Antena 3. Un alt motiv de îngrijorare este reprezentat de spațiul limitat pe care Kievul îl are la dispoziție pentru depozitarea producției viitoare.

În cazul în care se va ajunge la un acord, tot vor exista temeri din partea Ucrainei. În cazul în care porturile ucrainene vor fi deminate, un asediu al rușilor din Marea Neagră ar putea avea efecte mult mai rele asupra Kievului.

De asemenea, companiile care se vor ocupa de transportul pe cale maritimă trebuie să știe că procesul de export va fi complet lipsit de incidente ce le pot compromite securitatea. În contextul în care în ape sunt mine, făcându-le mai periculoase pentru navigat.

Turcia, în calitatea de mediator între Rusia și Ucraina primește și ajutor din partea Organizației Națiunilor Unite. Conform sursei menționate, una dintre măsurile acestui plan se referă la faptul că vapoarele din Ucraina o să fie ghidate în momentul în care se află în zonele cu mine subacvatice.

Chiar și Rusia are „cerințe speciale”

Rusia s-a arătat doritoare de a realiza o înțelegere cu țara lui Volodimir Zelenski, dar totuși Turcia trebuie să facă un efort în acest sens. Statul condus de Recep Erdogan trebuie să realizeze o serie de controale în interiorul ambarcațiunilor pentru a se asigura că nu există niciun fel de arsenal. Motivul din spatele acestei inspecții se datorează temerii lui Vladimir Putin potrivit căreia Ucraina ar putea realiza operațiunea de trafic de arme prin intermediul vapoarelor, conform sursei menționate.

În ultima perioadă, Erdogan a purtat conversații telefonice atât cu Volodimir Zelenski, cât și cu Vladimir Putin. Acest lucru este un motiv de speranță. Este un semn în favoarea deblocării cerealelor ucrainene. Această veste este extrem de bună pentru țările care își asigură necesarul de alimente prin intermediul Kievului.