Valoarea activelor financiare ale sectorului administrației publice, exprimată ca pondere în PIB, a crescut în T3 2024 cu 1,3 puncte procentuale.
Creșterea a fost remarcabilă față de perioada similară a anului trecut, la 27,9%, arată datele publicate de Banca Națională a României (BNR).
Potrivit BNR, acest trend ascendent a fost în principal efectul creșterii cu 19,3% a numerarului. În același timp depozitele au atins 8,4% din PIB. Creșterile au avut loc pe fondul încasării sumelor rezultate din titlurile de creanță în euro. Acestea au fost emise de Ministerul Finanțelor.
Creditele acordate de administrațiile publice au reprezentat 2,2% din PIB. Astfel, acestea sunt în creștere cu 0,1% față de T3 2023. Alte creanțe au avansat cu 0,9 puncte procentuale, până la 7,3% din PIB. Printre acestea se numără impozite, contribuții sociale, creanțe comerciale, sume datorate de întreprinderi autorităților publice și creanțe externe.
Creșteri uriașe în T3
Participațiile la capital și acțiunile/unitățile de fond de investiții au crescut cu 6,0% față de T3 2023. În termeni relativi, însă, acestea au scăzut cu 0,4%, până la 9,9% din PIB.
Angajamentele financiare ale administrațiilor publice, exprimate ca pondere în PIB, au crescut. La sfârșitul T3 2024, acestea s-au majorat cu 7,1%, până la 61,3%. În principal situația s-a întâmplat datorită creșterii stocului de titluri de creanță. În perioada de raportare, acesta a crescut cu 7,0%, până la 43,1% din PIB. Aspectul a fost rezultatul emisiunilor de obligațiuni. Ele au fost lansate de Ministerul Finanțelor pe piața internă și externă. Scopul a fost finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Împrumuturile guvernamentale angajate au crescut cu 7,0% comparativ cu T3 2023. Această creștere s-a datorat emiterii de titluri de stat. Ele au o valoare redusă și sunt nenegociabile în cadrul programului Tezaur. În termeni relativi, acestea au scăzut cu 0,2%, la 7,2% din PIB.
Necesarul net de finanțare
Necesarul net de finanțare al sectorului administrației publice a fost de 1,9% din PIB în T3 2024.
Necesarul net de finanțare al administrației centrale a fost de 1,8% din PIB, comparativ cu 1,0% din PIB în T3 2023. Cerințele nete de finanțare ale administrațiilor locale s-au situat la 0,1% din PIB. Acest lucru a fost valabil în ambele trimestre de raportare.
Nevoia netă de finanțare a administrațiilor de securitate socială în T3 2024 a fost de 0,01%. Scăderea a pornit de la 0,2% din PIB în T3 2023, conform stiripesurse.