Motivul acuzării recente a lui Trump este că acesta știa sau ar fi trebuit să știe că a pierdut alegerile în mod corect și cinstit și că acțiunile sale de contestare a rezultatului au fost, prin urmare, corupte și ilegale.
Problema cu această acuzație este că, în temeiul Primului Amendament, Curtea Supremă a susținut în mod repetat că nu există o opinie falsă. Fiecare american, și mai ales politicienii, au dreptul de a se înșela în privința opiniilor lor. Ei au, de asemenea, dreptul de a-și exprima opiniile false, cel puțin atât timp cât cred cu sinceritate că sunt adevărate.
A lupta pentru țară
Imaginați-vă cum ar arăta lumea dacă fiecare politician care a spus o minciună pentru a fi ales ar fi urmărit penal și încarcerat. Sesiunile legislative ar trebui să se desfășoare în închisoarea Allenwood, mai degrabă decât pe holurile Congresului. Minciuna este prezentă de mult timp în politică. De aceea, îi onorăm pe George Washington și Abraham Lincoln ca fiind cei care spun adevărul, în mijlocul unei serii de politicieni care nu îndeplinesc acest standard.
Într-adevăr, această acuzație în sine nu reușește să îndeplinească standardul de onestitate pe care i-l cere lui Donald Trump. În descrierea discursului său din 6 decembrie, iată ce se spune: „În cele din urmă, după ce a îndemnat să „Luptăm. Luptăm din toate puterile. Și dacă nu luptați din toate puterile, nu veți mai avea o țară”, acuzatul a îndemnat oamenii din fața sa să se îndrepte spre Capitoliu, a sugerat că merge cu ei și le-a spus să le ofere membrilor Congresului „genul de mândrie și îndrăzneală de care au nevoie pentru a ne recuceri țara”.
Acuzare prin omisiune
Cu toate acestea, actul de acuzare omite două cuvinte cheie din acel discurs, „pașnic” și „patriotic”, care sugerează că discursul în sine a fost mai degrabă o pledoarie protejată de Primul Amendament decât o incitare ilegală. O minciună prin omisiune este la fel de gravă ca și o minciună prin comitere, mai ales în contextul unui document juridic precum un act de acuzare.
În consecință, pentru ca guvernul american să câștige procesul, va trebui să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă că Donald Trump a crezut cu adevărat, la 6 ianuarie și în jurul acestei date, că a pierdut alegerile. Acuzarea susține că mulți dintre asociații săi i-au spus că a pierdut, dar nu cunosc nicio mărturie care să ateste că Trump a recunoscut că i-a crezut. Dimpotrivă, mulți oameni pot depune mărturie că Trump le-a spus că alegerile au fost furate și că ei cred că el a crezut asta.
Dacă acest proces are loc în Districtul Columbia, una dintre zonele cu cea mai puternică mișcare anti-Trump, juriul ar putea să nu țină cont de Primul Amendament și să îl condamne. Dar curțile de apel, în special Curtea Supremă, ar putea să acorde prioritate Primului Amendament și să anuleze orice condamnare care încalcă Constituția.
Acuzare fără temei
Per ansamblu, această punere sub acuzare nu pare să servească interesele unei justiții obiective. Pare a fi o altă manifestare a instrumentalizării sistemului de justiție penală pentru avantaje partizane.
Atunci când un procuror general autorizează urmărirea penală a principalului adversar politic al președintelui său în alegerile viitoare, cazul trebuie să fie atât de solid încât să nu lase niciun dubiu cu privire la credibilitatea sa nepartizană. Ar trebui să îndeplinească ceea ce se numește „standardul Nixon”. Cazul împotriva lui Richard Nixon a fost atât de puternic încât membrii propriului său partid și independenți au susținut punerea sa sub acuzare și posibila urmărire penală. Acest standard nu pare să fi fost respectat în acest caz, informează thelegraph.co.uk
