Autoritățile de la New Delphi, capitala Indiei, au anunțat că au amendat Google cu 161 de milioane de dolari (13 miliarde de rupii) pentru încheierea unor „acorduri unilaterale” cu producătorii de telefoane inteligente, prin care s-ar fi asigurat dominația aplicațiilor din propria suită, precum YouTube, Chrome sau Google Maps .
Reprezentanții Google nu au oferit încă un răspuns acestor acuzații.
Au sufocat concurența
De altfel, Comisia pentru Concurență din India (CCI) a mai transmis în cursul zilei de joi că gigantul „abuzează” de licențele acordate sistemului său de operare Android. Prin ancheta începută de membrii comisiei în 2019, reprezentanții indieni au mai descoperit că prin această metodă Google a sufocat toată concurența și, de asemenea, primea acces continuu la datele consumatorilor.
„Piețelor ar trebui să li se permită să concureze pe baza meritelor, iar sarcina revine jucătorilor dominanți (n.r. Google), astfel încât comportamentul său să nu afecteze această concurență pe bază de merite”, scrie în declarația oferită de membrii CCI, potrivit celor de la Mediafax.
În ultimii ani, gigantul „internetului” a fost acuzat în mai multe rânduri de India, mai ales că s-ar comporta imoral pe piața televizoarelor smart, dar și în sistemul său de plăți în aplicații.
Google, amendată și de Europa
În luna trecută, Tribunalul General al Uniunii Europene a decis să-i aplice companiei Google o amendă de 4,12 miliarde dolari, pentru că „ar fi abuzat de poziția sa dominantă în utilizarea sistemului Android”.
Autoritățile europene au spus că amenda este justificată, date fiind gravitatea încălcărilor, durata lor și cifra de afaceri a companiei.
Potrivit Hotnews, În 2018, CE spunea că Google a impus trei restricții:
a) a solicitat producătorilor să preinstaleze propria sa aplicație de căutare (Google Search) și propria sa aplicație browser (Chrome) ca o condiție pentru acordarea licenței pentru magazinul său de aplicații (Play Store);
b) a efectuat, în favoarea anumitor mari producători și mari operatori de rețele de telefonie mobilă, plăți condiționate de preinstalarea în exclusivitate a aplicației Google Search pe dispozitivele acestora și
c) a împiedicat producători dispuși să preinstaleze aplicații Google să vândă chiar și un singur dispozitiv mobil inteligent care funcționează cu versiuni alternative ale sistemului Android care nu au fost aprobate de Google (așa-numitele „ramificații ale sistemului Android”).
„Tribunalul General al Uniunii Europene confirmă în mare măsură decizia CE conform căreia Google a impus restricţii nelegale producătorilor dispozitivelor mobile Android şi operatorilor reţelei mobile, în scopul de a consolida poziţia dominantă a motorului său de căutare. Pentru a reflecta mai bine gravitatea şi durata încălcării reglementărilor, Tribunalul General al Uniunii Europene consideră totuşi că este adecvată impunerea unei amenzi de 4,125 miliarde euro la Google, motivarea fiind diferită în anumite aspecte faţă de cea a Comisiei Europene”, au mărturisit la acea vreme judecătorii.
„Suntem dezamăgiţi că nu a fost anulată decizia în totalitate de către Tribunalul General al Uniunii Europene. Android a creat mai multe posibilităţi de alegere pentru toată lumea, şi nu mai puţine, şi sprijină mii de afaceri de succes în Europa şi în întreaga lume”, au răspuns cei de la Google, potrivit bursa.ro.