Timișoara este unul dintre cele mai importante orașe de la noi din țară. Zona este caracterizată de combinația de arhitectură bizantină, barocă și modernistă, dar și de cultură. Iar de această parte se ocupă oameni cu o vastă experiență.
Manager al Teatrului Național din Timișoara din anul 2005, Ada Hausvater a reușit să dezvolte numeroase proiecte în cadrul instituției publice pe care o conduce. Anul 2023 a fost un an important. Iar accentul a fost pus pe proiectul de țară „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”. În cadrul acestuia, după cum a declarat managerul Teatrului pentru Revista Capital: „Teatrul Național din Timișoara și-a asumat cu maximă seriozitate proiectele și rolul de dinam în acest demers inițiat, altminteri, de însuși Teatrul Național din Timișoara în 2011”.
Activitatea Teatrului Național din Timișoara
Ada Hausvater a evidențiat faptul că Teatrul Național din Timișoara „și-a proiectat activitatea în concordanță cu principiile Capitalelor Europene ale Culturii încă din 2016, dezvoltând o serie de proiecte dedicate acestui proiect de țară”.
În 2023 au fost urmărite două direcții de dezvoltare: artistică și de infrastructură culturală. Mai exact, din punctul de vedere al excelenței artistice, este vorba despre „calibrarea Teatrului Național ca centru teatral european prin proiectul Anotimpurile FEST-FDR, formula internațională prin care Teatrul Național a adus pe scena sa spectacole, regizori, actori de impact internațional”. Printre aceștia se numără și John Malkovich, Romeo Castellucci, Pippo Delbono, Alessandro Serra, dar și alții.
Un alt pas important pentru Teatrul Național din Timișoara în direcția funcționării culturii ca motor de dezvoltare urbană, civică, socială, educațională este proiectul de extindere și modernizare a Sălii 2. Care în curând va deveni Sala 2023.
Un proiect important
Cel mai important proiect al Adei Hausvater, implementat în cadrul instituției în care activează este: „Redefinirea Teatrului Național din Timișoara, în plan local, național și internațional printr-un sistem de management inovativ, deschis, emancipat și actual bazat pe profesionalism, creativitate și competență”, conform acesteia.
Pentru anul 2024, prioritățile sale manageriale sunt reconstruirea și inaugurarea Sălii 2023, premierele proiectate, o nouă ediție a festivalului FEST-FDR, coproducții internaționale etc.
Recent, Ada Hausvater a fost decorată cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de cavaler. O distincție care este conferită de Președintele României, Klaus Iohannis.
Provocările anului 2023
Pe parcursul anului 2023, Ada Hausvater a întâmpinat și provocări. Un impediment pe care l-a întâlnit a fost lipsa angajaților permanenți. La acest lucru s-a mai adăugat și lipsa unei finanțări. Din această cauză, nu toate proiectele au putut fi duse la bun sfârșit.
„Stabilitatea teatrului în condiția în care avem un număr foarte mic de angajați permanenți, așadar în fiecare an, asigurarea finanțării corecte a colaboratorilor din domeniile artistic, tehnic sau administrativ reprezintă o reală provocare. De asemenea, aș menționa aici dezvoltarea teatrului și deschiderea de noi drumuri, punerea în operă a proiectelor antamate pentru 2023. Unele au putut fi realizate, altele au fost amânate din pricina finanțării”, a mai declarat Ada Hausvater.