Infofinanciar > Info > Aderarea României la Schengen. „Sunt șanse să ajungem la un rezultat bun”
Info

Aderarea României la Schengen. „Sunt șanse să ajungem la un rezultat bun”

Aderarea României la Schengen. „Sunt șanse să ajungem la un rezultat bun”
Sursă foto: arhivă

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, va avea o întâlnire cu omologul său austriac, Gerhard Karner. Întâlnirea va avea loc la Budapesta, pe 22 noiembrie, și va viza aderarea României la spațiul Schengen.

Această întrevedere este decisivă pentru intrarea României în zona de liberă circulație și cu granițele terestre. Cătălin Predoiu a precizat că întâlnirea cu omologul său face parte dintr-un program foarte bine stabilit.

„Este o întâlnire care continuă o serie de uniuni constante pe care le-am avut, aș putea spune chiar începând de anul trecut, din luna august, dar foarte intens începând din primăvara acestui an”, a spus Cătălin Predoiu, potrivit antena3.