Infofinanciar > Esential > „Adevăr sau reciclare?” Cum să înveți mai multe despre sustenabilitate
Esential

„Adevăr sau reciclare?” Cum să înveți mai multe despre sustenabilitate

„Adevăr sau reciclare?” Cum să înveți mai multe despre sustenabilitate
sursă foto: arhiva companiei

Pentru un viitor mai prietenos cu mediul înconjurător este nevoie ca oamenii de mâine, cei mici de acum, să primească astfel de informații de pe timpul formării lor. Adică din școală, atunci când încep să învețe despre lume și mecanismele prin care aceasta funcționează.

În sistemul educațional din România nu există o materie anume care să implice astfel de noțiuni. Însă de câțiva ani s-a introdus „Săptămâna Verde”. Un program prin care elevii au anumite activități prin care, în comunitatea din care fac parte, ajută natura. 

Iar pe lângă implicațiile instituțiilor de învățământ, există numeroase organizații și asociații care se implică activ în astfel de mișcări în scopul popularizării reciclării și a îngrijirii mediului înconjurător. ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute în anul 2019. Cei implicați în acest program urmăresc să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare.

Din necesitate

Mihaela Tutunaru, coordonatoarea programului ASAP spune în cadrul unui interviu pentru Revista Capital că totul a pornit dintr-o necesitate. Dar și din dorința de a aduce o schimbare. „Ca orice alt proiect, ASAP a pornit dintr-o nevoie și o conștientizare totodată„

„Nevoia a fost clar aceea de a fi mai informați și mai responsabili față de mediu. Erau atât de multe statistici pe zona asta, despre România. Cele mai recente studii ne arată că țara noastră este la coada Uniunii Europene, cu o rată de reciclare de doar 11%, pe când media europeană se apropie de 50%”. 

Mihaela Tutunaru, coordonatoarea programului ASAP (sursă foto - arhivă personală)

Mihaela Tutunaru, coordonatoarea programului ASAP (sursă foto – arhivă personală)

Iar cei cărora li se adresează programul ASAP, tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, reprezintă motorul schimbării. După cum spune Mihaela Tutunaru. În acest sens, obiectivele sunt unele pe termen lung și vizează educarea și mobilizarea tinerelor generații spre un comportament sustenabil. Spre un comportament responsabil față de mediu, pe care îl pot insufla întregii societăți.

„ASAP este singurul program din țară care și-a asumat provocarea de a dezvolta un model funcțional de colectare a deșeurilor reciclabile, alături de calibrarea optimă a volumului, distribuției și amplasării recipientelor dedicate colectării selective în interiorul și la exteriorul școlilor”, mai spune coordonatoarea programului.

Mobilizare, pe an ce trece

Chiar dacă acum câțiva ani acest subiect ar fi părut ceva nou pentru România, un domeniu pe care nu prea se știa cum să fie introdus, se pare că situația s-a schimbat. Sustenabilitatea și responsabilitatea socială sunt subiecte ce devin, pe an ce trece, din ce în ce mai populare în rândul tinerilor. Mihaela Tutunaru spune că din 2019 și până în prezent, tot mai mulți tineri se implică în activitățile ASAP. 

De asemenea, bucuria cea mai mare vine tocmai atunci când acești tineri duc mesajul mai departe, în familia lor, în grupul de prieteni, se implică în societate. „Pentru a-i apropia și mai mult de acest subiect, am dat startul, la finalul lui 2021, proiectului Ambasadorii ASAP, prin care ne-am propus să încurajăm tinerii să ducă mai departe misiunea noastră într-un mod mult mai familiar și relevant către tinerele generații”, adaugă Tutunaru în cadrul interviului pentru Revista Capital.

Cuceriți de „Adevăr sau Reciclare”

Iar activitățile sunt multiple, pline de interacțiune, idei, păreri și voie bună. Jocul „Adevăr sau Reciclare” cu întrebări și provocări despre plastic, creat de Alex Zamfir, a fost jocul vedetă cu care ASAP a desfășurat ateliere și workshopuri pentru elevii din întreaga țară, incluzând capitala. 

Mihaela Tutunaru explică mecanismul acestui joc: „Tragi un cartonaș și citești întrebarea. Răspunzi cu Da sau Ba. Dacă ai ghicit întrebarea, câștigi numărul de puncte înscrise pe cartonaș. Dacă ai greșit răspunsul, altcineva ia un cartonaș cu Provocări și tu trebuie să spui o cifră de la 1 la 5. Apoi cineva îți citește provocarea din dreptul cifrei aleasă de tine și trebuie să duci la îndeplinire pe loc provocarea respectivă, înainte ca jocul să meargă mai departe”. 

ASAP este aproape de tinei și a fost alături de ei la Electric Castle 2023 (sursă foto - arhiva asociației)

ASAP este aproape de tinei și a fost alături de ei la Electric Castle 2023 (sursă foto – arhiva asociației)

Până în prezent, jocul a ajuns în liceele din Brașov, din Constanța, dar și în 100 de licee și colegii naționale din Municipiul București, pentru a-l folosi la orele de curs. Și s-a dovedit chiar o activitate extrem de utilă. A fost atractiv pentru adolescenți, li s-a vorbit pe limba lor și i-a ajutat să înțeleagă mai bine cum stă treaba cu sustenabilitatea. 

În plus, pentru că reciclarea e „cool”, echipa ASAP a căutat și în 2023 să fie cât mai aproape de această generație și a dorit să participe la cele mai interesante evenimente în cadrul cărora să le povestească adolescenților despre plastic și colectare separată. În acest fel     s-au continuat parteneriatele cu Electric Castle, cu Gala Societății Civile, cu Forumul Orașelor Verzi din Brașov sau cu alte organizații de mediu în cadrul „River Cleanup Collective @Dunăre”.

Cât te costă să fii „verde”

Mihaela Tutunaru atinge și subiectul costurilor în cadrul interviului pentru Revista Capital. Spune că acestea nu sunt mari, chiar deloc. Ar fi nevoie, în primul și în primul rând, de voință și de puțin timp acordat. „Dacă vorbim de gesturile cele mai simple, și anume de a colecta deșeurile separat, e o investiție doar de timp și dorință de a fi responsabil față de mediu. În acest caz, te asiguri că toate produsele de plastic, sticlă și carton sunt curate, în așa fel încât ele să poată fi considerate potrivite a fi reciclate, și să le depozitezi în compartimentele speciale”.

Coordonatoarea ASAP este de părere că „investiția” pornește de la 0 și ulterior poate impune și costuri. Însă asta ar depinde cât de mult decide cineva să fie sustenabil. Cele mai importante și primele acte de sustenabilitate ar fi, spune Tutunaru, la îndemâna oricui. 

Asta la nivel pe individ, de gesturi mici, dar importante. În ceea ce privește o întreagă structură, la nivel național, a statului român, de exemplu, lucrurile nu ar fi extrem de diferite. Mihaela Tutunaru este de părere că aceste costuri pe care le-ar face reprezentanții statului ar fi mult mai mici decât ceea ce ar reprezenta rezolvarea unor probleme în acest sens, legate de mediu, pe termen lung. „Faptul de a avea o planetă curată, sănătoasă, de pe urma căreia să ne bucurăm toți, cu toate aspectele pozitive implicate, înseamnă infinit mai mult decât orice. Și asta trebuie să primeze. Dacă lucrurile erau avute în vedere din timp, probabil că erau costuri mai reduse”.

Un 2024, un an cu spor

Pentru anul în curs, ASAP România are în vedere creșterea nivelului de interacțiune cu comunitatea activă a programului și dezvoltarea de instrumente utile de educare pe teme de responsabilitate socială. 

Mai mult, ASAP își propune să continue demersurile începute în 2023, ce constau în promovarea metodelor alternative de educare în școli și nu numai, cu accent pe colectarea separată, și instruirea profesorilor și a personalului administrativ pe teme de sustenabilitate și protecția mediului.