Infofinanciar > Info > Adevăratul motiv din spatele demisiei lui Silviu Mănăstire! De la investigarea politicienilor, la tranziția către partid
Info

Adevăratul motiv din spatele demisiei lui Silviu Mănăstire! De la investigarea politicienilor, la tranziția către partid

Silviu Manastire sursa foto PSnews.ro
Silviu Manastire sursa foto PSnews.ro

În luna mai a acestui an, Silviu Mănăstire și-a anunțat plecarea de la postul de televiziune B1TV, argumentând că: „la un moment dat, te saturi de oameni, de locuri, alţii la rândul lor se satură poate de tine”.  Dar, se pare că motivul a fost altul, iar Silviu Mănăstire urmează să ocupe o poziție cheie în cadrul PNL.

La momentul anunțului demisiei părea că nu există un motiv evident care l-a determinat pe  Silviu Mănăstire să renunțe la apariția pe micile ecrane. Într-o postare pe Facebook Mănăstire a declarat că: „Nu exista nicio teorie a conspiraţiei in ceea ce priveşte plecarea mea, deci trebuie sa ii dezamăgesc pe iubitorii de bârfe. Nu ma consider vedetă media şi aşa cum se întâmpla in viaţa fiecăruia dintre noi, din când in când, joburile se schimba, proiectele se schimba. (…)”, a scrsis el.  Jurnalistul Silviu Mănăstire a fost gazda emisiunii „Dosar de politician” timp de șapte ani.

Silviu Mănăstire urmează să ocupe  fotoliul secretarului general adjunct al PNL

Se pare că motivul demisiei lui Mănăstire ar fi reîntoarcerea în politică. Surse din interiorul Partidului Liberal au declarat pentru G4Media că Silviu Mănăstire figurează pe lista cu potențialii candidați pentru fotoliul de secretar general adjunct al PNL.

Conform Art.96 din Statutul PNL, numirea în funcție trebuie făcută de secretarul general al partidului, funcție deținută în prezent de Lucian Bode.  Textul articolului prevede că: „1. Secretarul general coordonează activitatea de organizare. Este responsabil pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor CN și a deciziilor BPN și BEx. Desemnează cei 6 secretari generali adjuncți, secretarul internațional și cei 8 secretari regionali.”  Întrebat de G4Media dacă urmează să îl numească pe Mănăstire, Lucian Bode a declarat că: „desemnările de secretari generali adjuncți le voi discuta mai întâi în partid și apoi le voi face publice”.

Sursa citată l-a chestionat și  pe Mănăstire cu privire la aceste zvonuri, însă, jurnalistul a declarat că: „nu confirm și nu infirm”. Lucian Bode l-a avut pe Mănăstire drept consilier în 2012, atunci când acesta deținea funcția de ministru al  Economiei în guvernul lui Mihai Răzvan Ungureanu.  Ionuț Cristache, moderator al unui podcast pe canalul de YouTube „Evenimentul Zilei”, a comentat situația printr-o postare pe FaceBook: „Gata! Silviu Mănăstire va fi secretar adjunct al PNL! Încă un urmaș al Brătienilor!”