Românii beneficiari ai cardurilor de energie au posibilitatea să le mai utilizeze doar până la 31 martie 2024, data la care acestea urmează să expire.
Cardurile pot fi folosite atât pentru achitarea facturilor curente, cat și a celor restante, exclusiv pentru consumul de energie de la adresa de domiciliu a beneficiarului.
Carduri de energie sau bani?
Mai mult decât atât, beneficiarii pot efectua mai multe plăți către diferiți furnizori până când suma disponibilă pe card este epuizată, dar nu mai târziu de 31 martie.
Adrian Câciu a anunțat, la finalul anului trecut, că valabilitatea cardurilor de energie va fi prelungită până la 31 martie 2024.
”O veste bună pentru cei aproximativ 2 milioane de beneficiari ai voucherelor pentru energie.
Valabilitatea cardurilor de energie se va prelungi până la data de 31 martie 2024 astfel încât gospodăriile vulnerabile să aibă resursele necesare pentru a trece cu bine și peste iarna care începe.
În urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene am obținut acordul prelungirii valabilității cardurilor de energie de la 31 decembrie 2023 la 31 martie 2024.
În acest sens, în aceste zile, inițiem demersurile de modificare a legislației naționale pentru ca acest acord să fie rapid implementat.
Compensarea prețurilor la energie este o măsură importantă prin care asigurăm sprijin familiilor vulnerabile și ne menținem angajamentele luate, așa cum e normal”, scria Adrian Câciu pe o rețea socială, la acea vreme.
Prevederea din lege
Potrivit unui proiect de ordonanță, prin care se dorește reglementarea modului în care românii care au primit carduri de energie şi au achiziţionat lemne de foc, se pot încasa, în numerar, banii rămaşi pe acestea, scrie DCBusiness.
Conform prevederilor art. 7 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările şi completările ulterioare, prin excepţie de la prevederile alin. (5), beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) pot încasa în numerar, la oficiile poştale, sumele plătite pentru procurarea de lemn de foc, se arată în document.
Măsurile prevăzute la art. II din proiectul de act normativ vizează instituirea unor norme referitoare la posibilitatea ca beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările şi completările ulterioare, care până la data prezentei ordonanțe nu au utilizat integral sumele de pe cardul de energie valabil pentru procurarea de lemn de foc, să le poată încasa începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, în numerar, integral, până la data de 31 martie 2024, la oficiile poştale, în termenul de valabilitate a cardurilor emise, corelativ cu prelungirea termenului de valabilitate dispus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2023 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene nerambursabile, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 425/2023.
Cum puteți obține banii cash?
În vederea încasării sumei în numerar, beneficiarii de sprijin prezintă următoarele documente justificative:
a) cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal;
b) actul de identitate al beneficiarului de sprijin;
c) documentul/documentele justificativ/justificative emis/emise până la data de 15 martie 2024, cum ar fi avizul de însoţire a mărfii, factura, bonuri fiscale, prin care fac dovada că au achiziţionat lemn de foc pentru încălzire care este utilizat la locul de consum, prin înscrierea acestuia pe documentele justificative şi dovada achitării acestora către furnizorul de lemn de foc;
d) în situaţia în care beneficiarul cardului de energie are alt domiciliu sau altă reşedinţă decât cel/cea care este inscripţionat/ inscripţionată pe cardul de energie, contractul privind furnizarea lemnului de foc la domiciliu sau reşedinţă împreună cu declaraţia pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea preţului la energie la adresa unde locuieşte.