Infofinanciar > Info > Adio mașini pe motorină și benzină. Parlamentul European a decis
Info

Adio mașini pe motorină și benzină. Parlamentul European a decis

Adio mașini pe motorină și benzină. Parlamentul European a decis
Sursa foto - promotor.ro

Nivelul de poluare al Planetei crește din ce în ce mai mult, iar mașinile cu ardere internă reprezintă una dintre sursele care „conduc” la acest lucru. Drept urmare, Parlamentul European este pregătit să oprească vânzarea tuturor autovehiculelor de acest gen, dar și a celor hibrid.

Instituția s-a pronunțat, în ziua de miercuri, în favoarea interzicerii comercializării de mașini noi care sunt dotate cu motoare cu ardere internă și hibrid din anul 2035. Totuși, această decizie va trebuie să fie supusă aprobării Consiliului Uniunii Europene.

Prevederile proiectului și cei care nu sunt de acord cu acest plan

Comisia Europeană a elaborat un proiect care prevede reguli stricte în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon, astfel că motoarele cu ardere internă nu o să mai poată să fie montate pe vehicule începând din anul 2035. Acesta este planul pe care Parlamentul European l-a aprobat.

Potrivit Antena 3, Comisia Europeană transmite următorul lucru: „Vot istoric în Parlamentul European: deputaţii se pronunţă pentru interzicerea motoarelor cu ardere internă la vehicule noi din 2035.”.

Vorbind din punct de vedere practic, Parlamentul European își dorește ca mașinile care sunt echipate cu motoare pe motorină și benzină să nu mai poată fi fabricate din anul 2035.

Totuși, Parlamentul European nu este un for de decizie unic. Consiliul Uniunii Europene, în cadrul căreia sunt reprezentate statele membre, se va pronunța până la finalul lunii iunie în legătură cu acest plan pe care l-a propus Comisia Europeană. Pentru că există șanse destul de mari să existe diverse obiecții, va fi nevoie de un nou proiect elaborat, care să fie agreat de ambele părți decizionale, adică de Parlamentul European, dar și de Consiliul Uniunii Europene.

Opoziția germană deja a adus critici la adresa acestei inițiative, menționând faptul că Parlamentul European nu est de acord nici cu tipuri noi de carburanți prietenoși cu mediul înconjurător.

Cele mai multe obiecții în ceea ce privește mașinile electrice se referă la durata mare de timp pentru ca bateria să se încarce, la lipsa unei infrastructuri a stațiilor de încărcare dar și la poluarea pe care acumulatorii o generează.

În plus, energia electrică s-a majorat, astfel, cantitatea de electricitate o să crească exponențial. Astfel, Germania a pledat în favoarea dezvoltării unor combustibili ecologici.

Transportul rutier și efectele asupra mediului

Sectorul transporturilor este unicul în care emisiile de gaze cu efect de seră au crescut în ultimi 30 de ani, această „mărire” fiind de 33.5% din anul 1990 până în 2019. Predicțiile din acest moment estimează că, până în anul 2050, emisiile nocive o să scadă la doar 22%, procent care este cu mult sub aspirațiile actuale.

Există două soluții de a reduce emisiile de dioxid de carbon la mașini: fie le eficientizezi, fie schimbi combustibilul. În anul 2019, majoritatea transportului rutier din Europa a utilizat motorină, în proporție de 66.7%, pe următorul loc fiind benzina, cu 24.55%.

Totuși, este important de precizat faptul că mașinile electrice încep să câștige teren. Ele au reprezentat 11% din totalul autovehiculelor nou înmatriculate în urmă cu doi ani. Practic, numărul de vânzări s-a triplat din anul 2017, până în 2020.