Infofinanciar > Info > ADR va investi peste șase milioane de euro în Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Info

ADR va investi peste șase milioane de euro în Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

ADR va investi peste 6 milioane de euro în Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Facultatea de Inginerie din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu va fi modernizată cu foduri nerambursabile în valoare de 6,7 milioane de euro prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, potrivit unui comunicat emis de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR).

„După mai puţin de trei luni de la prezentarea publică a investiţiilor derulate de Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu la noua construcţie ‘Ferma Didactică a Facultăţii de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului’ din Şura Mică, ULBS contractează o nouă cerere de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii universitare.

Este vorba de proiectul ‘Lucrări de extindere, reabilitare, modernizare şi echipare la Facultatea de Inginerie, Corp I, II şi III ULBS’, a cărui valoare totală este de peste 40,4 milioane lei. Finanţarea nerambursabilă – în valoare de peste 6,7 milioane euro – este asigurată în cadrul Programul ‘Regiunea Centru’ 2021 – 2027, prin Prioritatea 6: ‘O Regiune Educată’, Acţiunea 6.3 – Creşterea relevanţei învăţământului terţiar universitar. De aceste fonduri vor beneficia peste 2.700 studenţi ai Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii sibiene”, potrivit unui comunicat ADR, redat Agerpres.