Infofinanciar > Info > Adrian Năstase: Crin Antonescu a deranjat serviciile interne și externe
Info

Adrian Năstase: Crin Antonescu a deranjat serviciile interne și externe

Nastase sursa foto Antena 3
Sursa foto: Antena 3

Adrian Năstase, fost premier a declarat într-un interviu că partidele PSD și PNL ar putea încerca un nou experiment USL, cu un candidat comun la președinție și premier de la celălalt partid, dar dă de înțeles, voalat, că acel candidat trebuie să fie agreat de exteriorul țării. Există riscul unui caz asemănător cu cel al lui Antonescu.

În emisiunea Marius Tucă Show, Năstase explică excluderea lui Crin Antonescu din ecuația prezidențială 2014.

„Crin Antonescu era extrem de antipatic pentru zona serviciilor, pentru că era impredictibil pe această zonă și pe zona de politică externă. Cu americanii, dacă îți aduci aminte cu „dușmanul cel mai mare, departamentul de stat” sau ceva de genul ăsta. Bun, sunt lucruri pe care le poți gândi, dar n-are rost să le spui. Deci el a făcut câteva greșeli care au antagonizat și zona serviciilor din România și din afară și cred că a fost o foarte mare presiune pentru schimbarea candidaturii lui”.

În august 2012, când a fost întrebat în cadrul unei emisiuni televizate de ce se teme în cursa prezidențială, Crin Antonescu a răspuns: „De Departamentul de Stat american”.

Această afirmație a venit după întâlnirea pe care acesta a avut-o cu Philip Gordon, reprezentantul Departamentului din acea perioadă la București. Cei doi s-au întânit în urma suspendării lui Traian Băsescu. După această întâlnire, Antonescu și-a exprimat scepticismul referitor la cunoașterea situației din România de către americani, întrucât aceștia au fost informați eronat de către Băsescu.

Cine este Crin Antonescu?

Crin Antonescu este un om politic român, președintele al Partidului Național Liberal din 2009 până în 2014 și președinte al Senatului României între 2012-2014. El a fost candidatul PNL la alegerile prezidențiale din 2009, unde s-a clasat pe locul al treilea. În perioada 10 iulie 2012 – 31 august 2012 a fost președinte interimar al României, pe durata suspendării din funcție a lui Traian Băsescu.

Demiterea fostului președinte Traian Băsescu

Pentru demiterea lui Băsescu s-a organizat un referendum pe data de 29 iulie 2012. Acesta a fost dat jos de la conducerea țării în urma unor grave încălcări ale Constituției. La acel moment, Băsescu a fost suspendat din funcție cu 256 de voturi pentru și 114 împotrivă la finalul unei ședințe parlamentare. În urma aflării deciziei Parlamentului acesta a declarat:

„Știu că am luat decizii nepopulare, dar am luat-o pentru a nu ajunge la un rău mai mare: salarii neplătite. Mi-am făcut datoria fata de țara mea, de poporul meu. Și-acum doar o mică observație care depinde de votul dumneavoastră. Eu sunt la Cotroceni, aștept Curtea Constitutionale care să stabilească un președinte interimar. Dacă nu veți avea o asemenea decizie, vă aștept domnule Antonescu cu o promisiune scrisă prin care să vă retrageți dacă eu câștig referendumul.”