Primăria orașului Siret, din județul Suceava, a atras în perioada 2014 – 2020 suma de 30 de milioane de euro, iar implementarea proiectelor s-a realizat între anii 2019 – 2024. „Suntem lideri la nivel de orașe în Regiunea Nord Est din punct de vedere al valorii totale a fondurilor europene atrase în perioada 2014- 2020. Am depășit chiar și unele municipii din această regiune”, transmite primarul din Siret, Adrian Popoiu.
„Vă pot spune că au fost foarte multe nopți nedormite, au fost multe zile în care s-a muncit de dimineața până după lăsarea întunericului, a fost o muncă fantastică de echipă, au fost multe provocări dar am reușit ”, declară Adrian Popoiu, primarul orașului Siret, în cadrul unui interviu pentru Revista Capital.
Adrian Popoiu a făcut ca orașul Siret să fie remarcat în mulțime
Cu aceste fonduri a fost construită și dotată o clădire în cadrul căreia au fost înființate un atelier de mașini CNC pentru prelucrare metalică, un laborator de proiectare CAD2, un atelier de textile și un laborator de textile. „În acest moment Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret are o dotare unică la nivelul județului Suceava. Acest proiect a avut ca rezultat creșterea numărului de elevi care s-au înscris la această școală”, mai transmite edilul.
Un al doilea proiect important din oraș a vizat construirea și dotarea unui parc științific și tehnologic în cadrul Parcului Industrial Siret. În cadrul parcului funcționează un centru de inovare și training în domeniul Industry 4.0 și un laborator de fabricație dotat cu mașini CNC, un laser cutter, un scanner 3D și o imprimantă 3D. Acest proiect a fost realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava și Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava.
„Cele două proiecte au un rol semnificativ în creșterea gradului de atractivitate a orașului Siret pentru firmele interesate să dezvolte noi capacități de producție”, mai spune Adrian Popoiu. „Este frumos că Siretul a fost remarcat în mulțime”, adaugă primarul de la Siret. „Dar cred că cel mai important lucru este că toate aceste finanțări duc la creșterea nivelului de trai al cetățenilor orașului nostru și contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunității locale”.
Un 2024 plin
În anul 2024 echipa de la Primăria Siret a început implementarea proiectelor finanțate prin PNRR, Programul Național de Redresare și Reziliență. Cele mai importante sunt, conform detaliilor oferite de primar:
- construirea unei creșe,
- eficientizarea energetică a clădirilor Colegiului Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret,
- eficientizarea energetică a clădirii Pavilionului A din cadrul Spitalului de Boli cronice Siret
- construirea unui bloc nZeb pentru specialiști din învățământ și sănătate.
„Este frumos că Siretul a fost “remarcat in mulțime”, dar cred ca cel mai important lucru este că toate aceste finanțări duc la creșterea nivelului de trai al cetățenilor orașului nostru și contribuie la dezvoltarea sustenabilă comunității locale”, detaliază edilul din Siret.
În momentul de față implementăm pe PNRR proiecte cu valoare totală de aproape 15 milioane de euro. „Pentru început vreau să vă spun că suma de 30 de milioane de euro este aferentă perioadei de programare 2014 – 2020 iar implementarea proiectelor s-a realizat între anii 2019 – 2024”, mai spune Adrian Popoiu.