Infofinanciar > Info > Afaceri de 70 de milioane euro! Cine este Geiger, firma germană de construcții din România
Info

Afaceri de 70 de milioane euro! Cine este Geiger, firma germană de construcții din România

Afaceri de 70 de milioane euro! Cine este Geiger, firma germană de construcții din România
sursa foto igepa-geiger.de

Geiger, una dintre primele firme de construcții germane din România și a ajuns la afaceri de 70 de milioane de euro (2022) și peste 650 de angajați, după 25 de ani de prezență pe piața locală.

Compania, responsabilă de execuția unui segment din Chețani-Câmpia Turzii al autostrăzii A3, deține cinci sucursale în Mureș, Sibiu, Iași, Brașov și București, iar de curând, a achiziționat firma Consal, din Brașov, cu scopul de a-și extinde zona de acțiune din județ. Grupul german Geiger a ȋmplinit, anul acesta, 100 de ani de la ȋnființare, cu o cifră consolidată de aproximativ 800 de milioane de euro, 100 de locații, ȋn cinci țări, și 3.500 de angajați.

,,Primele proiecte de succes, în domeniul construcțiilor de drumuri, au fost realizate cu mai mult de 25 de ani în urmă, în zona Transilvaniei. Ȋntre timp, ne-am extins atât portofoliul, cât și aria de acțiune. Pe lângă drumuri și autostrăzi, ne-am specializat ȋn construcția și reabilitarea de poduri, am ȋnființat un departament de construcții la cheie, care execută proiecte precum clădiri de birouri și industriale, parcări sub și supraterane sau construirea de școli, pentru clienți privați și autorități publice. Executăm, de asemenea, lucrări de mediu (construcția și închiderea de gropi ecologice sau asanarea de situri contaminate),  vânzare de agregate, betoane și mixturi asfaltice”, spune Lorand Fabian, General Manager Geiger România.

Cifra de afaceri a Geiger România a fost de 70 de milioane de euro, ȋn 2022, ȋn creștere cu 31% față de 2021. Pentru anul acesta, compania estimează continuarea trendului ascendent cu 20-25%.

O afacere de familie, ajunsă la a patra generație de acționari

Printre cele mai importante lucrări publice pe care Geiger le are ȋn derulare, ȋn România, se numără Autostrada A3. În plus segmentul Chețani-Câmpia Turzii, reabilitarea podului de peste Dunăre, din Ovidiu, jud. Constanța, care traversează canalul Poarta Albă – Midia – Năvodari, reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare din Mediaș, reabilitarea unui corp de clădire a Universității Lucian Blaga, din Sibiu și modernizarea unor străzi din municipiul Sf. Gheorghe. Ȋn paralel execută lucrări de construcții la cheie pentru clienți privați, din industrii precum automotive, materiale și utilaje de construcții etc.

Firma Geiger este un jucător important și pe piața regională a resurselor minerale și a agregatelor, pe care le folosește atât pentru proiectele proprii, cât și în calitate de furnizor pentru clienți privați. Compania deține mai multe balastiere în județele Sibiu și Mureș, două stații de betoane în Cristești și Petelea, jud. Mureș și stații de asfalt în Sibiu, Cristești (Mureș), Făgăraș (jud. Brașov) și Lețcani (jud. Iași)

Wilhelm Geiger a înființat o afacere cu lemn și o companie de transport în Oberstdorf (Landul Bavaria), în 1923, iar un secol mai târziu, compania sa a ajuns la 100 de locații și 3.500 de angajați. În ciuda dimensiunii și a unei cifre anuale de aproximativ 800 de milioane de euro, Grupul Geiger a rămas fidel filosofiei de ,,companie de familie”. Astăzi, cea de-a patra generație conduce grupul Geiger.

Serviciile grupului Geiger

,,Geiger a realizat multe în 100 de ani. Fiecare generație a contribuit la succesul dezvoltării companiei noastre și a atins etape importante. Acest lucru ne face să fim foarte mândri, mai ales că noi, adică a patra generație de acționari, suntem acum capabili să conducem activitatea de o viață a companiei noastre, în viitor”, a declarat Pius Geiger, acționar.

În ultimii 100 de ani, serviciile grupului s-au diversificat: de la activitatea inițială de comerț şi transport de material lemnos,  la construcții de infrastructură, tehnologii de mediu, vânzare de agregate și construcții la cheie.

Geiger România este prezentă pe piața locală încă de la începutul anilor ’90, fiind una din primele firme de construcții germane din România. Compania deține 5 sucursale în Mureș, Sibiu, Iași, Brașov și București și are peste 650 de angajați. Cifra de afaceri consolidată a grupului de firme din România a fost de 70 milioane euro ȋn 2022, ȋn creștere față de anul precedent.