Islanda este un tărâm al frumosului, unul magic, în care peisajele realizează un tablou superb. Totuși, într-o lume ca aceasta cu ce se ocupă oamenii? Economia Islandei nu este, într-adevăr una dintre cele mai puternice economii mondiale, însă este una diversificată. Astfel, de-a lungul anilor, oamenii au avut diverse ocupații, însă agricultura a rămas, și în prezent una dintre lee, chiar dacă cu un procent redus de practicanți.
Timp de secole, principalele industrii ale Islandei au fost pescuitul, prelucrarea peștelui și agricultura. În secolul al XIX-lea, 70-80% dintre islandezi trăiau din agricultură, dar a existat un declin constant de-a lungul anilor.
În prezent, această cifră reprezintă mai puțin de 5% din populația totală. Se preconizează că numărul acestora va continua să scadă în viitor. Doar 1% din suprafața totală a țării, care este 100.000 km2, este cultivată cu teren arabil, fiind limitată aproape exclusiv la zonele periferice de câmpie ale țării.
Turmă de oi, Islanda, Sursa foto: dreamstime.com
Cum se întrevede agricultura pentru economia Islandei
Principala ocupație este creșterea animalelor, a oilor, a bovinelor, dar se cresc și porci și păsări de curte. Aceasta este una dintre țările Europei care este autosuficientă în ceea ce privește producția de carne, produse lactate și ouă.
În 2021, agricultura a contribuit cu aproximativ 4,52% la PIB-ul Islandei, 20,39% provin din industrie și 64,62% din sectorul serviciilor. Astfel, economia Islandei nu își pune bazele în agricultură, mai ales că acest sector reprezintă un procent extrem de mic.
Peisaj de iarbă cu fermă de munte și pajiște lângă plaja de nisip negru din Islanda, Sursa foto: dreamstime.com
Agricultura din Islanda se bazează în principal pe producția de animale, producția fiind dominată de ovine și de industria lactatelor, lucru ce o diferențiază într-o oarecare măsură de celelalte state. Tot la această temă a distincției trebuie menționat și faptul că o bună parte a economiilor mondiale s-au construit pe veniturile încasate din agricultură.
Agricultura pe insulă
Recent, creșterea cailor a crescut în importanță. Agricultura se bazează în principal pe cultivarea ierbii și a pășunatului în câmp deschis, care constituie cea mai mare parte a țării, cu excepția lacurilor și a ghețarilor. În ultimii ani, cultivarea orzului pentru furaje a crescut în importanță.
Pășunatul a avut un efect profund asupra aspectului peisajului rural și a toleranței la fluctuațiile de mediu. Se estimează că aproximativ un sfert din țară era acoperit cu o anumită formă de pădure sau vegetație arbustivă în momentul colonizării, în secolul al IX-lea, dar numai 1,2 % din țară este acoperită de păduri.
Eroziunea solului și pierderea vegetației reprezintă cea mai gravă problemă de mediu cu care se confruntă comunitatea agricolă. Cu toate acestea, reducerea numărului de ovine din ultimii 25 de ani și condițiile climatice mai favorabile au dus la îmbunătățiri semnificative ale vegetației din pășuni.
Pășunatul cailor – fermieri care conduc o herghelie de cai pe un drum, coasta de sud din Islanda, Sursa foto: dreamstime.com
Productivitatea agriculturii islandeze a crescut considerabil în deceniile care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, ceea ce a dus la o supraproducție a majorității produselor de bază. Lucru ce a fost benefic pentru economia Islandei. Această evoluție a fost realizată prin disponibilitatea îngrășămintelor comerciale și prin aducerea de noi terenuri în cultură.
În majoritatea districtelor, aceasta s-a bazat în mare măsură pe zone mlăștinoase drenate, iar drenajul a depășit nevoile de cultivare. Pajiștile naturale nu a putut susține producția crescută ca urmare a obținerii cu ușurință a furajelor de iarnă. În Islanda, utilizarea durabilă a terenurilor naturale, a pășunilor și introducerea sistemului de cote atât în industria lactatelor, cât și în cea ovină au fost dezvoltate.
Măsuri adoptate pentru a ajuta agricultura
În același timp, a apărut o mișcare populară pentru recuperarea terenurilor și împădurire. Cercetarea și ameliorarea plantelor au fost orientate în mare măsură către această sarcină, sprijinite de producția de semințe. Au fost depuse eforturi mari pentru introducerea și ameliorarea adaptării atât a speciilor lemnoase, cât și a celor erbacee. În special, activitatea de introducere a plantelor a avut un succes considerabil. Multe specii noi au ajuns să fie cultivate. Recent, valoarea introducerii de plante a devenit din ce în ce mai dezbătută din motive de mediu, dar și din motive etice.
Statul acordă sprijin financiar fermierilor, precum și altor proprietari de terenuri, pentru a planta specii lemnoase pe terenurile lor. Acest sprijin poate fi pentru arbori pentru producția de lemn, pentru centuri de protecție și pentru recreere. Aceste plantări sunt planificate și reglementate de către autoritățile guvernamentale, având grijă de habitate valoroase pentru plante sau animale, precum și de vestigii culturale.
Ce se produce pe insulă
Producția de lapte și de carne de miel este reglementată prin cote. Numărul de ferme cu cote este de 2.100, din care un procent de 64% depinde, în principal, de producția de carne de miel, 29% de producția de lapte și 7% sunt mixte. Cotele de produse se bazează pe piața internă, iar importul de produse reglementate prin cote este neglijabil.
Numărul fermelor care produc pui, ouă sau carne de porc este redus și se bazează aproape în întregime pe furaje importate. Majoritatea fermelor de lapte și de ovine dețin cai, în principal pentru agrement, dar și pentru a vinde animale vii în afara fermei.
În ultimii ani este din ce în ce mai frecvent ca fermele care nu produc nici lapte, nici carne, să dețină cai. Majoritatea fermelor sunt deținute de fermier și sunt conduse ca o întreprindere de familie, lucru ce aduce un profit la economia Islandei.
Agricultură în zona rurală islandeză, Sursa foto: dreamstime.com
Numărul tuturor tipurilor de ferme a scăzut în ultimii ani. Vestea bună este că dimensiunea acestora a crescut, astfel încât producția totală a fost destul de constantă. Producția de porci și păsări de curte este concentrată în apropierea zonelor urbane, dar fermele de lapte sunt mai dispersate.
Producția de ovine este cea mai puternică în regiunile mai puțin populate, și este, astfel, foarte importantă pentru dezvoltarea regională. Vacile de lapte sunt ținute în casă timp de 8-9 luni și pasc mai ales pe terenuri cultivate în timpul verii, pentru fertilizare. Oile pasc parțial pe terenuri cultivate primăvara și toamna, iar în timpul verii pe pășuni comune, în special în zona montană. Acest lucru este parțial reglementat, în special începutul pășunatului în primăvară.
