Agricultura, ultimul sector major care nu a început decarbonizarea, este pusă sub presiune de obiectivele intermediare stabilite de Uniunea Europeană. O cerere care vine într-un moment în care lumea agricolă își exprimă furia în întreaga Europă.
Începutul anului 2024 a fost marcat, în toată Europa, de numeroase demonstrații ale fermierilor, sub formă de blocaje rutiere si nu numai. Dacă blocadele au fost ridicate treptat în Franța, Belgia și România, acestea continuă în Italia, Germania, Țările de Jos și Spania. Printre motivele majore care declanșează nemulțumirea sunt: criteriile ecologice ale Politicii Agricole Comune (PAC) considerate nerealiste și prea complexe, precum și legislația Green Deal, încă neaplicată.
Acesta este însă momentul în care Comisia Europeană a ales să-și anunțe recomandările sale pentru obiectivele de decarbonizare pentru 2040. Dacă decarbonizarea a început timid în industrie, transporturi, energie, pare să fie aproape în impas în agricultură.
Soluția Comisiei: mai puțină carne
Având în vedere motivele emisiilor agricole, obiectivele Comisiei sunt simple: reducerea cererii de animale cu 50% și utilizarea îngrășămintelor cu 60%. Pentru a îndeplini această misiune, Consiliul științific recomandă taxarea pentru emisii, reducerea utilizării terenurilor și încurajarea unei diete mai puțin bazate pe carne.
Un proiect considerat nerealist și nedrept de fermierii care se trezesc nevoiți să suporte singuri costul decarbonizării. În Țările de Jos, lupta împotriva emisiilor de azot și reducerea forțată a efectivelor de animale au provocat o revoltă violentă a fermierilor și o creștere a populismului.
Alternativa ar fi ca acest cost să fie suportat de întreg lanțul agroalimentar: „la agricultura ecologică în condiții acceptabile din punct de vedere politic, constrângerea trebuie să se aplice, nu numai fermierului, ci și celorlalți actori ai lanțului agroalimentar. În caz contrar, toate costurile suplimentare ale bunelor practici ar fi suportate de fermier, izolat de procesatori (Nestlé, Danone, Bonduelle etc.) și distribuitori.
Carbonul stocat în sol
O altă soluție ar fi sa se plăteasca fermele pentru carbonul stocat în sol, ceea ce ar evita suprapășunatul care dăunează solului.
Bruxelles-ul, într-un studiu de impact, propune fuzionarea agriculturii și a rezervoarelor naturale de carbon. Dar această strategie a alimentat unele îndoieli, în special în rândul ONG-urilor, când Comisia intenționează să compenseze emisiile agricole cu păduri, este, din păcate, prea ușor, legătura nu este directă (…) Incendiile, atacul bolilor, insectelor, corelate cu schimbările climatice, nu pot face ca pădurile să crească și să capteze la fel de mult carbon. Singura soluție sigură este reprezentată de reducerea emisiilor.
Un alt proiect, cel al bioenergiei pentru a înlocui combustibilii fosili, este primit de ONG-uri cu același scepticism: „Este o fantezie. Nimeni nu a reușit să genereze emisii negative prin arderea lemnului. Pădurile suferă deja de o politică dezastruoasă, nu au nevoie de un stimulent suplimentar pentru exploatare”.
Pe acest subiect trebuie găsit un echilibru între respectul pentru mediu și protecția activității agricole. Decarbonizarea agriculturii continuă să alimenteze entuziasmul părților interesate pentru săptămânile, lunile și anii următori.
Contribuția agriculturii la PIB-ul european
Agricultura a contribuit cu 215,5 miliarde EUR la produsul intern brut (PIB) al UE în 2022.
Agricultura este unul dintre cele mai vechi moduri de producție din lume. Datează de 12.000 de ani, când civilizațiile preistorice s-au mutat de la vânătoarea și culesul nomad la agricultura în așezări permanente. De-a lungul mileniilor care au urmat, agricultura a jucat un rol major în economie și a contribuit la dezvoltarea multora dintre orașele europene pe care le cunoaștem astăzi.
Dar odată cu apariția revoluției industriale, agricultura a început să-și piardă treptat din importanță, țările îndreptându-se masiv către producție și, mai târziu, către servicii.
Astăzi, sectorul reprezintă o mică parte a economiei UE: conform Eurostat, agricultura materiilor prime a contribuit cu 215,5 miliarde EUR la produsul intern brut (PIB) al Uniunii în 2022. În termeni relativi, aceasta reprezintă 1,4% din PIB-ul total, o proporție care a rămas stabila în ultimii 20 de ani.
Franța, cel mai mare producător agricol
După ce și-a vândut numeroasele produse pe piețe, sectorul a adunat peste 537 de miliarde de euro în 2022, inclusiv 287,9 miliarde de euro din culturi, precum cereale, legume, fructe, vin și cartofi, și 206 miliarde de euro din lapte, porci, vite, păsări de curte și ouă.
Franța a fost cel mai mare vânzător, cu 97,1 miliarde de euro, urmată de Germania 76,2 miliarde de euro, Italia 71,5 miliarde de euro, Spania 63 miliarde de euro și Polonia 39,5 miliarde de euro.
Costurile de producție au fost ridicate, ajungând la 316,7 miliarde de euro în 2022, o creștere de aproape 22% față de anul precedent. Această creștere se datorează în principal invaziei Ucrainei de către Rusia, care a dus prețurile la energie și îngrășăminte la niveluri record.
România, cei mai mulți angajați în agricultură
Se estimează că 8,6 milioane de oameni lucrează în sectorul agricol, reprezentând 4,2% din ocuparea forței de muncă din UE. România (1,76 milioane) și Polonia (1,46 milioane) sunt de departe tarile cu ocuparea cea mai mare. Cu toate acestea, cifrele nu oferă o imagine completă, deoarece recoltarea este o activitate sezonieră care angajează mulți oameni cu contracte temporare și cu normă parțială. Luând în considerare aceste particularități, Eurostat estimează forța de muncă la 17 milioane de oameni, mai mult decât dublu față de cifra totală.
Marea majoritate a managerilor de fermă sunt bărbați (68,4%) și au peste 55 de ani (57,6%). Țările de Jos au cel mai pronunțat dezechilibru de gen, cu doar 5,6% fermiere, în timp ce Letonia și Lituania sunt țările cel mai apropiate de un raport de 50-50.
Toți acești fermieri lucrează pe 157 de milioane de hectare de teren agricol, împărțite în 9,1 milioane de ferme. Dar această distribuție este extrem de neuniformă: în jur de 52% din terenul agricol este controlat de 4% din ferme, cele cu o suprafață mai mare de 100 de hectare. În schimb, fermele mici, cele de mai puțin de 5 hectare, folosesc doar 6% din totalul terenurilor disponibile, deși reprezintă 40% din totalul fermelor.
Industrializarea agriculturii
Această concentrare mare de pământ reflectă industrializarea agriculturii, unde câteva companii au mijloacele de a implementa tehnologii, mașini și metode de ultimă oră pentru a produce culturi pe scară largă și a le vinde la nivel global.
Agricultura este o afacere riscantă, vulnerabilă la pericolele climatice, cererea volatilă și concurența străină, ceea ce face dificilă obținerea de profit și atragerea investițiilor. Aceasta explică de ce agricultura este unul dintre sectoarele cele mai puternic subvenționate din UE, în ciuda contribuției sale minime la creșterea economică.
Ca răspuns la pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina și criza energetică, Comisia Europeană a adoptat „autonomia strategică” ca filozofie călăuzitoare pentru a reduce dependențele costisitoare de furnizorii nesiguri.
Din fericire pentru Bruxelles, agricultura este un sector bine avansat în acest sens.
UE produce suficient
UE a atins autosuficiența (adică își poate satisface toate nevoile naționale prin producție proprie) pentru o gamă largă de produse pe care le consumăm zilnic, cum ar fi grâu, ulei de măsline, roșii, mere, piersici, brânză, unt, carne de vită, porc și pasăre. Pentru altele, precum orezul, zahărul, semințele oleaginoase și uleiul vegetal, importurile sunt încă necesare.
Acest lucru a permis Uniunii să devină o putere comercială pe piețele globale: în 2022, Uniunea a exportat 229,1 miliarde de euro de produse agricole și a importat 195,6 miliarde de euro, adică un excedent confortabil de 33,4 miliarde de euro. Băuturile și băuturile spirtoase, cu 39 de miliarde de euro, sunt produsele cele mai exportate de UE.
Amenințările
Acest lucru nu înseamnă, totuși, că UE este complet în afara pericolelor.
Evenimentele meteorologice extreme și creșterea temperaturilor reprezintă o amenințare serioasă la adresa securității alimentare și ar putea duce la creșterea importurilor pe termen lung. În același timp, unii clienți din UE dezvoltă strategii de autosuficiență și ar putea, în viitor, să nu mai cumpere la fel de multe produse alimentare fabricate în UE ca în prezent.
Un raport recent al Comisiei Europene a avertizat că încetinirea economică a Chinei, care se așteaptă să se agraveze din cauza îmbătrânirii rapide a populației țării, ar putea limita serios exporturile globale de grâu, porumb, orz, carne de vită, porc și majoritatea produselor lactate.
