Despre ce potențial are agroturismul în România se vorbește în termeni laudativi de peste 20 de ani. Despre barierele care stau în calea valorificării lui – mai puțin. Chiar dacă nu se bucură de atenția oficială acordată industriei hoteliere sau sectorului HoReCa, turismul rural supraviețuiește și fără ajutorul strategiilor naționale de dezvoltare și promovare.
Deși discursul oficial este unul laudativ, agroturismul pare să fie o „Cenușăreasă“ a industriei turistice în România.
Ne mândrim însî că suntem printre primele 10 țări cu turism rural dezvoltat. Că figurăm alături de „puteri mondiale“ precum Italia, Spania, Franța sau Austria. Ne lăudăm cu faptul că satul Rășinari a primit titlul de „Best Tourism Village“ din partea Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO), într-o competiție în care au fost înscrise 126 de localități din 57 de țări. Și că anul acesta, satul Ciocăneşti din judeţul Suceava a fost inclus în Programul Upgrade al UNWTO.
La rândul lor, oficialii Ministerului Turismului nominalizează turismul rural drept unul dintre cele şase produse turistice principale ale României.
Agroturismul suferă însă de aceleași tare pe care le are turismul autohton de mai mulți ani – lipsa unei strategii coerente de susținere și a promovării la nivel național și, mai ales, internațional, infrastructura deficitară și inexistența unor standarde de calitate. Dar, cu toate acestea, reușește nu doar să supraviețuiască, ci chiar să crească. Cu sprijinul inițiativelor private, dar susținut și de autoritățile locale.
2023, un an de regres?
Ponderea pensiunilor agroturistice a crescut de-a lungul ultimilor cinci ani, în totalul capacității de cazarea turistică în România. Lent, ce-i drept, dar s-au menținut pe plus, chiar și în anul pandemiei.
Astfel, potrivit datelor INS, în 2018, pensiunile agroturistice reprezentau 13,2% din capacitatea de cazare ocupată la nivel național. Se situau pe locul doi după hoteluri, care dețin constant supremația cu 58-60%. În 2019, anul de glorie al turismului autohton – ca încasări și număr de turiști – au crescut cu doar 0,1%. Anul următor a urmat o creștere similară, deși numărul turiștilor cazați a scăzut drastic.
În 2021, pensiunile au înregistrat însă un salt de 1,1%. Au fost ajutate de faptul că turiștii, atât români, cât străini, au preferat destinațiile mai izolate, cu capacități de cazare mai mici. Tendința s-a menținut și anul următor, când s-a înregistrat o nouă creștere, de 0,5%. Astfel pensiunile au ajuns să reprezinte 15% din totalul capacității de cazare ocupate.
În 2023, au început să se întrevadă însă semnele unui recul. În primul semestru, ponderea a fost de 14,2%, iar în trimestrul III – de doar 11,7%.
Dacă ne raportăm la evoluția numărului de turiști, luând ca reper înnoptările înregistrate, agropensiunile se confruntă cu aceeași situație ca și restul capacităților de cazare din țară. Sunt încă departe de maximul consemnat în 2019. În urmă cu trei ani valoarea totală a fost 2,36 milioane de persoane. Dintre acestea, turiștii români au reprezentat peste 94%. În 2022, numărul total a fost 2,1 milioane, iar ponderea turiștilor autohtoni s-a majorat la aproximativ 96%. În primele sașe luni din 2023, pe fondul evoluției descendente, volumul total de turiști a fost 0,93 milioane. Iar românii au reprezentat circa 95%.
Polii de putere ai agroturismului autohton
Din punct de vedere al concentrării pe județe, topul principalelor capacități de cazare agroturistică la nivelul anului 2023 se prezenta astfel:
– Brașov.
– Maramureș.
– Suceava.
– Cluj.
– Bihor.
– Neamț.
– Alba.
– Harghita.
– Sibiu.
– Buzău.
Raportat pe regiuni, Muntenia si Oltenia înregistrează cel mai slab scor.
Este un fenomen oarecum explicabil. Pe de o parte prin faptul că în județele nominalizate se află obiective turistice și culturale printre cele mai intens promovate în prezent. Iar capacitățile de cazare sunt construite în zonele rurale limitrofe acestora, beneficiind astfel de „reclamă gratuită“.
Oferta agroturistică este variată. Sursa foto: Arhiva companiei
Recurs la istorie
Pe de altă parte, faptul are legătură și cu începuturile turismului rural din România, în urmă cu aproape 100 de ani. La acel moment s-a urmărit preponderent valorificarea resurselor turistice montane şi balneare din zonele Bran-Rucăr și Harghita-Covasna.
În perioada regimului comunist, turismul rural a devenit o activitate cvasi-ilegală. Însă s-a făcut o încercare de reluare a lui în 1972-1973. La solicitarea Ministerului Turismului, a fost lansată o acţiune de identificare a satelor cu potențial turistic. În urma studiilor realizate de Centrul de Cercetări pentru Promovarea Turismului Internaţional al RSR au fost stabilite peste 100 de localități care întruneau criteriile. Dintre acestea au fost alese o serie de sate considerate a avea potențial turistic la nivel național și internațional. Brașovul deținea întâietatea cu Rucăr, Fundata și Şirnea. În 1974 însă, cazarea turiștilor străini în locuințele sătenilor a fost interzisă. Iar cea a celor autohtoni – acceptată neoficial.
Din zona Bran-Moeciu-Rucăr au provenit însă, după 1990, primele agropensiuni. Au urmat cele din Maramureș, Mărginimea Sibiului, Apuseni, Moldova, Bucovina. Iar apoi, odată cu înființarea în 1994 Asociației Nationale de Turism Rural Ecologic și Cultural din România, agroturismul s-a extins în toată țara.
O altfel de strategie de promovare
În prezent, agroturismul local încearcă să valorifice și alte oportunități de promovare decât cele „tradiționale“.
Ca de exemplu, Via Transilvanica, traseul de aproximativ 1.400 de kilometri care pornește de la Putna și se termină la Drobeta-Turnu Severin și care este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Proiectul, realizat de Asociația Tășuleasa Social, a câștigat recent unul din Premiile Europene pentru Patrimoniu. De asemenea, se bucură și de susținere la nivel oficial. Conform comunicatului guvernului, premierul Marcel Ciolacu vrea ca proiectul să beneficieze de un cadru legal prin care Via Transilvanica să fie recunoscut ca „traseu pedestru de interes naţional“ şi să beneficieze de sprijin pentru a fi continuat.
O altă oportunitate similară este și proiectul „Drumului Vinului“. Acesta este realizat cu fonduri europene și valorifică potențialul zonelor viticole din Prahova și Buzău. Există însă numeroase alte inițiative locale, de amploare mai mică, prin care se încearcă sprijinirea agroturismului. Cum este, de exemplu, programul Banat Brunch dezvoltat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Timiş. Acesta folosește ca punct de atracție cultura gastronomică locală.
Un alt tip de inițiative care începe să dea roade este cel al organizării de evenimente culturale de amploare în mediul rural. Există deja Festivalul de Artă „Film în Sat“, care la în august 2023 a strâns peste 10.000 de spectatori în localitatea Peștișani, Gorj, și apoi s-a mutat în comuna Cernătești,Dolj, și la Murighiol, Tulcea. Sau „Noaptea Muzeelor la Sate“, din județul Cluj. Ori deja clasicul Festival „Anonimul“, găzduit în comuna Sfântu Gheorghe. Există apoi mai multe concerte de amploare, precum Stonebird, desfășurat anual în comuna argeşeană Corbi, Open Air Blues Festival, ținut la Brezoi, Vâlcea, sau Festivalul Borșului Lipovenesc, din Jurilovca, care anul trecut a avut peste 144.000 de participanți.
Sunt altfel de metode de promovare, mai aplicate și mai eficiente decât strategiile oficiale de dezvoltare gândite la nivel central. Și care au șanse de supraviețuire mai mari decât proiectele naționale.
