Infofinanciar > Info > Ajung banii la 2,5 milioane de români. Cât vor primi aceștia
Info

Ajung banii la 2,5 milioane de români. Cât vor primi aceștia

prime bani profesori (Sursă foto: dreamstime) Primă de carieră didactică
Sursa foto: dreamstime.com

În luna octombrie vor ajunge bani la 2,5 milioane de români. Aceștia vor primi de la stat un ajutor pentru a face față vremurilor grele. Este vorba despre cei 250 de lei de pe așa numitele carduri de alimente.

Banii vor fi încărcați pe cardurile de alimente, conform declarațiilor lui Adrian Câciu, ministrul Fondurilor Europene.

Bani pe carduri de alimente

„Luna octombrie este luna în care se încarcă cardurile cu 250 lei. Bani care sunt primiţi de 2,5 milioane beneficiari”, a transmis oficialul.  Mai exact, banii vor ajunge pe cardurile românilor la data de 15 octombrie 2023.

Acesta a mai făcut un anunț extrem de important ce vizează aceste carduri de alimente.

„Avem tranșa octombrie și vom avea o tranșă în decembrie, dar asumarea guvernamentală continuă. Cel puțin pentru ceea ce înseamnă vouchere de alimente, pot să vă spun că această măsură va continua și în anul 2024”, a continuat oficialul.

Acești bani fac parte din programul „Sprijin pentru România”. Beneficiarii acestui program sunt în număr de 2,5 milioane. Cei mai mulți se găsesc în București, Suceava, Iași, Dolj și Bacău.

Bani pentru profesorii din România

Aceștia nu sunt singurii bani ce vor fi primiți de cetățenii din România în luna octombrie. Mai există două categorii care vor primi 1.500, respectiv 500 de lei.

„Așa cum ne-am angajat, cadrele didactice au primă de 1.500 lei. Iar personalul nedidactic primă de 500 lei în luna octombrie. În perioada 20-27 octombrie, cardurile vor încărcate cu aceste sume de bani. Este începutul acestui program care se desfășoară până în 2027, așa cum am stabilit cu personalul din educație”, a transmis ministrul.

Această măsură susține dezvoltarea profesională a personalului didactic. Astfel, se va crește calitatea și echitatea sistemului educațional.  Banii se vor acorda într-o singură tranșă. De asemenea, pentru a primi suma de 1.500 de lei, profesorii trebuie să fie în activitate în anul școlar 2023-2024. Această sumă face parte din Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Acesta este finanțat de fonduri europene nerambursabile, conform ziaruldinmuscel.ro.

Bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a fost suplimentat cu 90 de milioane de lei de la Guvern. Acești bani sunt pentru a face față acestei măsuri pentru profesori.

„Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investițiilor Europene cu 90 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară pentru a asigura implementarea unor măsuri prin care s-a angajat să susțină activitate didactică în România. Este vorba despre plata primei de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar în valoare nominală de 1500 de lei și plata pentru prima de carieră profesională pentru personalul didactic în valoare nominală în valoare de 500 de lei. Acești bani vor ajunge efectiv la cadrele didactice și nedidactice până la până la finalul acestei luni, luna octombrie”, a spus Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.