Infofinanciar > Info > Ajutoarele pentru încălzire intră pe carduri în această lună! Anunțul ministrului Budăi
Info

Ajutoarele pentru încălzire intră pe carduri în această lună! Anunțul ministrului Budăi

Marius Budăi, Sursă foto: capital.ro
FOTO:CAPITAL.RO

Pensionarii cu venituri mici ar putea beneficia chiar din această lună de banii și ajutoarele pentru încălzire promise de Guvernul României. Anunțul a fost făcut în cursul zilei de astăzi chiar de ministrul Muncii, Marius Budăi, în direct la Antena 3 CNN.

Budăi a intervenit în direct într-o emisiune a postului de televiziune Antena 3 CNN pentru a explica românilor situația ajutoarelor promise de executiv încă de anul trecut. Ministrul a explicat prevederile proiectului de lege și a subliniat faptul că seniorii cu pensii mici își vor primi drepturile bănești în prima parte a acestei luni „ Actul normativ prevede 2 plăți semestriale egale, care vor intra în luna ianuarie și nu în a doua jumătate a lunii ianuarie, ci în prima jumătate a lunii ianuarie, așa cum sunt obișnuiți seniorii României să primească pensiile”.

Pensionarii își vor primi banii cel târziu pe 14 ianuarie

Conturile pensionarilor vor fi alimentate în perioada 12-14 ianuarie „ Pentru cei care vor primi bani, plata prin cont, și mă refer aici la carduri, ca să înțeleagă toată lumea, vor fi exact ca în aceeași lună, în data de 12 și 14 a lunii”, completează Budăi.

Începând cu luna ianuarie pensionarii vor primi pensia majorată cu valoarea punctului de pensie la care se va adăuga și jumătate din valoarea ajutorului social.

„După cum vă aduceți aminte, din data de 19 decembrie, chiar v-am informat și am pus la dispoziția dumneavoastră, a mass-mediei, cupoanele noi, cupoanele cu sumele care sunt incluse pe categorii de venituri.

Odată cu plata pensiei acasă, fie că primim pensia în cont bancar, să primim pensia cu factorul poștal, vom primi suma nouă a pensiei, majorată valoarea punctului de pensie, plus suma respectivă din sprijin, deci nu în a doua jumătate a lunii ianuarie, ci în prima jumătate a lunii ianuarie”.

Poșta Română va lucra și în weekend

Procedura de plată a ajutoarelor cât și drepturilor bănești pentru seniori a fost deschisă pe 30 decembrie și a fost finalizată în urmă cu două zile. Plățile propriu-zise au fost livrate către Poșta Română în cursul zilei de ieri. Angajații oficiilor poștale vor lucra și în weekend pentru ca banii să ajungă în timpul convenit la destinatari, însă, sumele respective vor intra pe rând.

„ Am trimis de pe data de 30 ordonanțările către trezorerie. Am avut o colaborare foarte bună cu Ministerul de Finanțe și cu trezoreria statului. Am deschis conturile, toate actele le-am închis pe 2 ianuarie.

Pe data de 3 am făcut și plățile către Poșta Română. Se va începe să se facă plățile, se va lucra în weekend și se va recupera calendarul, astfel încât niciun senior al României să aibă acești bani atât de necesari în prima jumătate a lunii ianuarie, dar vor intra pe rând”, conchide ministrul Muncii, informează antena3.ro.