Ajutoarele pentru încălzire și curent vor fi acordate în continuare persoanelor cu venituri mici.
Este vorba despre 800.000 de familii care nu s-ar mai încadra în plafoanele stabilite, în urma creșterii pensiilor și salariilor. O decizie în acest sens este analizată de guvern și ar urma să fie adoptată săptămâna aceasta.
Ajutoarele pentru încălzire rămân
S-a subliniat că la stabilirea formelor de sprijin nu vor fi luate în calcul majorările drepturilor de pensie. Și nici ale drepturilor salariale intrate în vigoare de la 1 ianuarie.
Aceste majorări, cu 13,8% a punctului de pensie, respectiv cu 5% a salariilor de bază pentru personalul plătit din fonduri publice, ar fi pus o parte din consumatorii vulnerabili în situația de a le înceta dreptul la acest ajutor. Sau de a-l primi în cuantumuri mai mici decât cel primit anterior.
Pe de altă parte, Ministerul Energiei are în vedere o serie de măsuri care să ducă la scăderea facturilor la gaze naturale și energie electrică – spunea ministrul de resort, Sebastian Burduja.
Marcel Ciolacu: Fără această măsură, multor români le-ar înceta aceste ajutoare sau le-ar primi în valori mai mici. Ar fi profund incorect să ajungem la asemenea situații, mai ales în acest moment. Așadar, luăm această decizie de exceptare, fiind vorba de viața a circa 800.000 de familii ce beneficiază de aceste ajutoare.