Se acordă de data aceasta o sumă consistentă din partea autorităților. Este vorba despre un voucher în valoare de 5.000 de euro. Iar beneficiarii sunt locuitorii din Bistrița care au anumite probleme de sănătate. Mai exact, au probleme cu dizabilitățile care primesc acum din partea statului o sumă consistentă drept ajutor.
La această categorie intră cetățenii cu dizabilitate auditivă, nevăzătorii și cei cu dizabilitate fizică. Acești cetățeni vor avea posibilitatea de a folosi aceste vouchere cu scopul de a-și achiziționa scaune rulante, aparate auditive, proteze, editoare de text sau alte dispozitive. Până la momentul de față, pe liste s-au înscris până la 100 de persoane din întreg județul Bistrița-Năsăud.
Autoritățile locale vor să întindă acum o mână de ajutor. Cu scopul de a avea mai multe șanse de a se angaja în viitorul apropiat. Se dorește intrarea pe piața muncii și a acestor cetățeni. Iar aceste investiții ar urma să se întoarcă la bugetul de stat prin taxele și impozitele plătite ulterior de aceștia.
Se dă un voucher de 5.000 de euro
„La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, au fost înregistrate în grupul ţintă un total de 201 persoane cu dizabilităţi. Acestea fiind informate, consiliate şi mediate pe piaţa muncii”, au transmis inițiatorii acestui proiect social. „Vorbim de un program cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, intitulat „Facilitarea Inserţiei pe Piaţa Muncii a Persoanelor cu Dizabilităţi”,mai transmit oficialii.
De asemenea, pe lngă acest ajutor exprimat prin bani, beneficiarii vor avea parte și de consiliere în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă. Tot pe banii statului. „Solicitări de decontare voucher au fost depuse de beneficiari la DGASPC Bistriţa de 108 persoane. Aceştia beneficiind de voucher în valoare de 23.000 lei. 43 de beneficiari cu dizabilitate auditivă, 24 beneficiari cu dizabilitate vizuală (nevăzători) și 41 beneficiari cu dizabilitate fizică”, au transmis reprezentanții AJOFM BN.
Un ajutor consistent
Dar pentru a primi acest ajutor din partea autorităților, cei care doresc să beneficieze de bani trebuie să completeze și să depună mai multe acte. De asemenea, trebuie să îndeplinească mai multe condiții, scrie romaniatv.net. Acestea sunt:
- să aibă între 18 și 65 de ani
- să prezinte un certificat de încadrare în grad de handicap
- să demonstreze că nu au un loc de muncă și că sunt dispuși să își caute un job.