Europarlamentarul liberal, Dan Motreanu, a anunțat că Guvernul are de gând în 2023 să subvenționeze fermierilor prețul accizelor la motorina utilizată la munca agricolă. Astfel, pentru a face acest lucru, statul și-a propus să aloce 500 de milioane de lei, potrivit unui proiect aflat în dezbatere publică.
Astfel, fermierii români se vor bucura de o subvenție de 1,529 lei/litru. Aceasta va reprezenta diferența dintre nivelul de 1.632,81 lei/1.000 litri al accizei standard pentru motorină și rata accizei reduse de 103,9059 lei/1.000 litri. Subvenția se acordă sub formă de rambursare, a mai spus oficialul liberal pe pagina sa de Facebook.
Măsura, pusă sub dezbatere
Proiectul de Hotărâre pentru completarea HG nr. 1174/2014, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost postat în consultare publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
„Am alocat pentru anul 2023 suma de 500 milioane de lei de la bugetul de stat, în așa fel încât sprijinul de care beneficiază agricultorii pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură să fie acordat și în acest an, prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizate la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare”, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute ministrul Agriculturii Petre Daea, scriu cei de la Antena 3 CNN.
„Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2023 este de 500.000,00 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023”,se arată în proiectul de HG.
Revolta fermierilor din 2022
La sfârșitul lunii iunie din 2022, mai mulți fermieri s-au revoltat împotriva autorităților, deoarece nu mai făceau față cheltuielilor pentru recoltă. Acest lucru a fost cauzat mai ales de scumpirile succesive de la pompă.
Astfel, agricultorii s-au plans că subvenția de la acea vreme de 50 de bani pe litru nu este suficientă, în comparație cu prețurile carburanților care atunci continuau să crească.
„Prețul la motorină în agricultură este exagerat de mare. Cei din occident au găsit forme de sprijin a agricultorilor”; „Să știți că ajută, nu că nu ajută, însă nu este suficient, pentru că motorina nu ar trebui sa depășească, pentru fermieri, 2,5 lei – 3 lei. Pe lângă faptul că ai riscul, cum e și seceta de anul asta, mai avem și alte riscuri. Riscul creșterii combustibilului, riscul creșterii imputurilor”, a susținut Ioan Măties, fermier de profesie, celor de la Digi24.
„Tare scumpă motorina asta, 10 lei litrul de motorină. Și apoi arat, discuit, semănat, sunt foarte scumpe toate. Mulți abandonează pământul…”; „Motorina, benzina, toate-s scumpe. Ne descurcăm cum putem, Creștem 1 leu, 2, dar nu prea. Zicem la început, după aia lăsăm din pret, că nu avem ce face. Subvenția de 50 de bani la litru e nimica toată!”, au mai precizat agricultorii intervievați de aceeași sursă.