Infofinanciar > Info > Ajutor de aproape 500 de lei pentru seniorii României! Cine poate primi banii și în ce condiții
Info

Ajutor de aproape 500 de lei pentru seniorii României! Cine poate primi banii și în ce condiții

Bani
Sursă foto: Botoșăneanul

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției au propus o nouă măsură de sprijin financiar menit să ajute la creșterea natalității în România.

Anul trecut, a fost aprobat un act normativ care prevede că părinții care pleacă la muncă în afara țării sunt obligați să anunțe acest lucru, cu 40 de zile înainte de părăsirea țării, primăriile de care aparțin și să furnizeze informații despre în grija cui rămân copiii.

Conform datelor oficiale colectate până în prezent, tot mai mulți părinți pleacă la muncă în străinătate. Ca urmare și numărul copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate a crescut, ajungând la aproximativ 69.000. Dintre aceștia, peste 13.000 de copii au ambii părinți în străinătate, iar mai mult de 9.400 provin din familii în care părintele unic susținător este plecat în afara țării.

Potrivi sursei citate, statisticile arată că marea majoritate a celor 69.000 de copii a rămas în grija bunicilor, restul fiind în grija altor rude sau a vecinilor.

480 de lei indemnizație de sprijin

Pentru a veni în sprijinul acestora, măsura prevede ca, în familiile în care părinții sunt plecați în străinătate, iar copiii au rămas în grija unui bunic, în perioada absenței părinților, acesta să poată beneficia de un ajutor financiar de 480 de lei, conform cancan.ro.

„Tot atât primesc persoanele sau familiile care au în plasament unul sau mai mulți copii, pentru fiecare copil, suplimentar alocației lunare de plasament”, a precizat ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe contul său de Facebook.

Astfel, Ministerul Familiei propune ca indemnizația de sprijin să fie de 0,8 ISR (Indicatorul Social de Referință), iar banii să fie primiți și de persoanele care au în plasament unul sau mai mulți copii. Banii se vor aloca fiecărui copil în parte.

Propunerea, care este, de fapt, o modificare la Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, se află în pachetul legislativ pentru creșterea natalității, care se află pe circuitul de avizare.

Mai multe măsuri de sprijin pentru bunici

La începutul lunii februarie, în Senat au fost aprobate două proiecte de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Proiectele prevedeau ca, în situația în care copilul are sub 6 luni, respectiv un an în cazul copiilor cu dizabilități, bunicii în îngrijirea cărora se află să poată primi suma de 1.500 de lei pe lună. Dacă nepotul are peste 6 luni, suma lunară ar fi trebuit să fie de 650 de lei.

Banii ar fi urmat să fie dați până când copilul împlinește vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.

Potrivit statisticilor din luna decembrie 2020, aproape 30% dintre copii erau complet lipsiți de grija părintească. Totodată, numărul copiilor care au rămas singuri acasă și care au ajuns în sistemul de protecție special este îngrijorător. 3.047 de copii au ajuns fie în centre de plasament, fie în grija asistenților maternali.