Infofinanciar > Info > Ajutor de la stat pentru sistemul centralizat de încălzire. Ministerul Dezvoltării acordă aproape opt milioane de lei pentru încă patru județe
Info

Ajutor de la stat pentru sistemul centralizat de încălzire. Ministerul Dezvoltării acordă aproape opt milioane de lei pentru încă patru județe

Cseke Atilla, Sursă foto: Facebook
Cseke Atilla, sursă foto FAcebook

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a aprobat luni, 18 iulie, un proiect de aproape opt milioane de lei. Banii se acordă pentru o asigurare a continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. Aceștia revin unor unităţi administrativ-teritoriale din cadrul municipiilor Mangalia, Miercurea Ciuc, Iaşi şi Sibiu.

Fondurile noi-aprobate sunt raportate la consumul din lunile ianuarie şi februarie ale acestui an și fac parte din Legea bugetului de stat pentru anul 2022. 400 de milioane de lei au fost alocate pentru acest proiect, iar 360.870.492,83 de lei au fost deja utilizați. S-au acordat atât sub formă de subvenții la achiziții de gaze naturale și păcură, cât și pentru asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.

Bani pentru Mangalia, Miercurea Ciuc, Iaşi şi Sibiu

Într-un comunicat de presă publicat de MDLPA s-a anunțat că pentru luna ianuarie a acestui an, județul Mangalia a primit de la fondul de stat suma de 1.156.351,72 lei, iar Miercurea Ciuc 1.885.867,70 lei. În același sens, autorităţilor locale din Iaşi li s-a acordat suma de 3.776.805,76 lei, iar celor din Sibiu 181.567,40 lei. Totalul acumulat pentru cele patru județe este de 7.000.592,58 de lei, potrivit Mediafax.

În ceea ce privește luna februarie, județului Miercurea Ciuc i-au fost destinați 42.909,22 lei și pentru Iaşi 636.318,42 lei. În Sibiu au fost trimiși de la bugetul statului 147.441,12 de lei, totalul ajungând la suma de 826.668,76 lei.

Revine proiectul „Anghel Saligny”

„În curând, vom semna primele contracte de finanţare prin Programul <Anghel Saligny>”, a anunțat ministerul Dezvoltării Cseke Attila privind Programul Naţional de Investiţii.

Până în prezent, au fost finalizate listele cu obiectivele de investiţii din 16 judeţe, acestea fiind Alba, Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Mureş, Sibiu, Tulcea şi Vâlcea. Proiectul a vizat şi sectoarele municipiului Bucureşti, iar Cseke Attila a mai precizat că urmează şi aprobările investiţiilor şi pentru celelalte judeţe din țară.

65,5 miliarde de lei prin „Anghel Saligny”

Începând cu ziua de luni, 18 iulie, beneficiarii acestor prime proiecte aprobate spre finanţare vor putea încărca în platforma digitală investiţii.mdlpa.ro documentele necesare încheierii contractelor de finanţare, conform adevarul.ro. Prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, își propune asigurarea serviciilor de bază în localităţi (apă, reţele de canalizare şi de gaze) şi reabilitarea drumurilor şi podurilor.

În acest sens, MDLPA a publicat criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanţare, din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar şi lista sumelor repartizate pe judeţe, iar, până la termenul de depunere a solicitărilor, autorităţile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei.