Infofinanciar > Info > Ajutor pentru Israel. România, pregătită să ofere sprijin medical
Info

Ajutor pentru Israel. România, pregătită să ofere sprijin medical

Steagurile României și Israelului Sursa foto Arhiva companiei
Sursa foto Arhiva companiei

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății din România, a declarat faptul că statul român este pregătit să acorde sprijin medical statului Israel.

„Tragedia care se întâmplă în aceste zile în Israel m-a tulburat profund. Sunt alături de victimele nevinovate și de familiile lor, ca om, ca medic și ca ministru al Sănătății. Suntem gata să oferim întregul sprijin medical de care este nevoie și am comunicat acest lucru domnului Azar Reuven, Ambasadorul statului Israel în România” a transmis ministrul Sănătății.

Românii din Israel

De asemenea, trebuie menționat faptul că peste 300 de români ce se aflau în Israel în timpul atacurilor au fost aduși acasă. Această relocare a fost realizată cu două aeronave ale companiei TAROM.

„Sunt destul de mulţi români în momentul acesta în Israel. Din datele pe care le avem până acum, sunt între 800-900 de români, mulţi sunt turişti, alţii sunt în pelerinaje. Deocamdată nu avem informaţii că ar fi în dificultate, dar, cum se spune, situaţia este în evoluţie şi în orice moment poate să apară ceva nou. Noi căutăm deja soluţii pentru a-i aduce în ţară pe cei care vor să revină rapid. Acest lucru va fi posibil cred în curând. Aeroportul din Tel Aviv este închis, dar se lucrează la asta”, a transmis Klaus Iohannis, președintele României.

Alexandru Rafla a declarat faptul că problemele politice s pot rezolva prin dialog. El a susținut faptul că folosirea violenței este absolut inacceptabilă. Ministrul a trimis condoleanțe familiilor celor care au pierit în urma atacurilor, conform newsweek.ro.

Ce s-a întâmplat

Israelul a intrat în stare de război după ce mii de rachete au lovit statul. Autorii atacului a fost cei din gruparea Hamas din Fâșia Gaza. De asemenea, în cursul dimineți de duminică gruparea Hezbollah a atacat partea nordică a Israelului. Cel de-al doilea atac s-a produs din Liban. Acesta este un semn de solidaritate cu cel al grupării Hamas.  Israelul a lovit deopotrivă Fâșia Gaza, dar și zone din Liban în cursul acestei zile.

„Începem un război lung şi dificil. Războiul ne-a fost impus de un atac sângeros al Hamas. Prima fază se termină în aceste ore cu distrugerea majorităţii forţelor inamice care au intrat pe teritoriul nostru. În acelaşi timp, am început formaţia ofensivă şi ea va continua fără rezerve şi fără pauză până când obiectivele sunt atinse”, a transmis premierul din Israel despre această situație.

Benjamin Netanyahu a transmis faptul că se va restabili securitatea pentru cei din Irael. De asemenea, el a spus că acest război va fi câștigat de Israel.

„Printre deciziile luate de cabinet se numără oprirea furnizării de electricitate, combustibil și mărfuri”, a transmis premierul.

De asemenea, șeful statului român a transmsi faptul că condamnă atacurile ce au avut loc asupra Israelului.