Infofinanciar > Lumea la zi > Ajutor pentru pensionari. Suma este mai mare de 1.500 de lei 
Lumea la zi

Ajutor pentru pensionari. Suma este mai mare de 1.500 de lei 

bani pensie (Sursă foto: observatornews.ro)
Sursa foto Arhiva companiei

Pensionarii din Republica Moldova vor beneficia de un program de susținere. Aceștia vor primi pe 5 noiembrie 2.300 de lei de la autorități. Acest program vine în sprijinirea a două categorii de cetățeni vulnerabili.

Ajutorul vine pentru a îmbunătății situația financiară a seniorilor cu venituri reduse și a familiilor cu copii cu dizabilități.

Pensionarii trebuie să fi avut un stagiu minim de cotizare de 40 de ani. De asemenea, ei trebuie să aibă o pensie mai mică de 3.300 de lei, conform dailybusiness.ro.

Familiilor cu copii cu dizabilități li se vor acorda 3.000 de lei. Pentru a primi aceste ajutoare oamenii nu trebuie să facă ceva. Mai exact, plata se va face din oficiu.