Guvernul a aprobat un ajutor în valoare de 349,954 milioane de lei. Acest ajutor se va acorda Societății Complexul Energetic Valea Jiului SA în perioada decembrie 2023 – 30 iunie 2024.
De acești bani vor beneficia peste 2.000 de angajați din industria minieră. De asemenea, cu acest ajutor se vor consolida 13 galerii, abataje și alte tipuri de lucrări din domeniul mineritului. Acestea au fost „neglijate în ultimii 34 de ani” și au nevoie de consolidare. La momentul actual sunt în stare de degradare avansată.
„Prin acordarea acestui ajutor de stat, sprijinim nu doar punerea în siguranţă a extracţiilor de huilă şi consolidarea a 13 galerii, abataje şi alte tipuri de lucrări miniere neglijate în ultimii 34 de ani, ci şi pe cei peste 2000 de angajaţi din industria minieră, contribuind astfel la stabilizarea Sistemului Energetic Naţional în perioade critice.”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, scrie Economedia