Infofinanciar > Info > Ajutorul de deces va crește în 2023! Proiectul de lege al Guvernului intră la vot în Parlament
Info

Ajutorul de deces va crește în 2023! Proiectul de lege al Guvernului intră la vot în Parlament

Bani, Sursă foto: gds.ro
FOTO:gds.ro

Începând cu anul viitor ajutorul de deces pentru asigurați sau pensionari se va majora cu 694 de lei, ca urmare a proiectului de lege al asigurărilor de stat pentru 2023, adoptat de Guvern. Prin urmare, cuantumul final va ajunge la 6, 789 lei, totodată, indemnizația pentru rudele celor decedați va crește până la 3395 lei.

În momentul de față, se acordă suma de 6,095 lei în situația în care defunctul avea calitate asigurat sau pensionar. În caz contrar, statul acordă doar 3048 de lei.

Potrivit Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ajutorul se acordă în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceştia. Potrivit proiectului de lege, se majorează valoarea ajutorului de deces de la 5,163 de lei cât este în prezent la 5429, iar indemnizația pentru rudele persoanelor decedate este majorată de la 2582 lei la 2715.

Condițiile necesare pentru obținerea ajutorului de deces

Banii vor fi acordați dacă proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 trece de Parlament urmând ca acesta să fie promulgat pe Președinte și publicat în Monitorul Oficial.

Actele necesare pentru obținerea ajutorului de deces sunt următoarele: cerere pentru acordarea ajutorului de deces; certificat de deces (original şi copie); act de identitate al solicitantului (original şi copie); acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);

dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie); act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);

adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original); adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz; dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, după caz.

În termen de trei zile lucrătoare, dacă sunt îndeplinite condițiile, solicitanților li se va livra ajutorul de deces de către casa teritorială de pensii, dacă persoana decedată avea statutul de pensionar sau de către instituția care administrează bugetul asigurărilor pentru șomaj, în situația în care defunctul era șomer. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat prevede că valoarea ajutorului de stat nu poate fi mai mică decât câștigul salarial mediu brut, potrivit observatornews.ro.