Pachetul de ajutor de 48 de miliarde de dolari pentru Ucraina, aprobat de Congres în decembrie, mai are aproximativ 6 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că finanțarea americană pentru arme și provizii s-ar putea epuiza până la mijlocul verii. Acest lucru ridică noi îngrijorări în rândul legislatorilor cu privire la ceea ce plănuiește Casa Albă în continuare, inclusiv când va cere administrația un alt pachet major și dacă acesta va fi suficient.
Finanțarea, spun mulți deputați, trebuie să continue să curgă fără întrerupere, mai ales că Ucraina se pregătește să lanseze ceea ce se așteaptă să fie o contraofensivă de amploare și să recupereze terenul din est de la ruși. „Este esențial ca administrația să ofere Ucrainei ceea ce are nevoie la timp pentru a-și apăra și recupera teritoriul suveran. Ne așteptăm ca administrația să nu aștepte până în al unsprezecelea ceas dacă ucrainenii au nevoie de mai mult înainte de sfârșitul anului fiscal „, a spus senatoarea Susan Collins, adresându-se liderilor Pentagonului în timpul unei audieri de joi.
Sprijinul acordat Ucrainei, aproape de final
Casa Albă discută un nou pachet și acesta va fi programat pentru a menține sprijinul acordat Kievului, a declarat un oficial de rang înalt al administrației, căruia i s-a acordat anonimatul pentru a vorbi înaintea unui anunț. Oficialul a adăugat că nu este clar cum s-ar putea schimba nevoile Ucrainei în timpul sau după contraofensivă, dar că administrația este „pe deplin angajată” să sprijine Kievul în timpul și după luptă „pe termen lung”. Dar acesta nu este același Congres care a aprobat ultimul lot mare de bani și nici nu sunt aceleași circumstanțe. De data aceasta, orice propunere de la sfârșitul verii a Casei Albe s-ar putea lovi de dezbaterea aprinsă privind plafonul de îndatorare și aproape sigur se va confrunta cu opoziția unui grup mic, dar vocal, de republicani care dorește să reducă cheltuielile pentru Ucraina.
Pachetul inițial de 48 de miliarde de dolari aprobat în decembrie includea această sumă impresionantă, pentru ca Pentagonul să elaboreze o gamă largă de ajutoare militare destinate Kievului. Statele Unite au trimis milioane de proiectile de artilerie, au finanțat tancuri, au expediat vehicule blindate și sisteme avansate de apărare antiaeriană în mâinile armatei ucrainene. Ajutorul le-a permis acestora să respingă atacurile rusești, pregătindu-se în același timp pentru viitoarea ofensivă menită să rupă impasul crunt al ucrainenilor de pe sute de kilometri de linii de front. În afara audierii de joi, senatoarea Collins a declarat că este preocupată de faptul că trebuie să ofere Ucrainei ceea ce are nevoie pentru contraofensiva care se apropie, dar are și îngrijorări legate de ritmul livrărilor de ajutoare americane. „Este clar că se va întâmpla. Mă aștept ca la un moment dat să fie nevoie de o suplimentare. De asemenea, este clar că a durat mult prea mult timp pentru ca munițiile și tancurile să fie livrate ucrainenilor.” a spus Collins.
Frustrarea devine, de asemenea, evidentă de partea ucraineană în ceea ce privește ritmul acestor livrări. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că noile vehicule blindate promise de SUA „sosesc doar în loturi”, contrazicându-l pe generalul Christopher Cavoli de la Comandamentul European, care a semnalat luna trecută în fața Congresului că Ucraina a primit „peste 98%” din vehiculele de luptă pe care le-a solicitat. „Sunt foarte încrezător că am livrat materialul de care au nevoie și vom continua o conductă pentru a le susține și operațiunile”, a declarat Cavoli în fața Comisiei pentru servicii armate din Camera Reprezentanților. Când Collins l-a presat joi pe secretarul Apărării, Lloyd Austin, să explice de ce tancurile Abrams promise de Washington nu au ajuns mai devreme, acesta a precizat că unele au ajuns deja în Germania pentru ca ucrainenii să se antreneze cu aceste noi arme. Trupele de la Kiev vor fi pregătite atunci când restul ajutorului militar va sosi „cu siguranță” la începutul toamnei, a adăugat Lloyd Austin.
Stabilirea următorului buget de finanțare
Collins și o serie de alți legislatori nu au fost clari cu privire la data exactă la care se va termina ajutorul militar acordat Ucrainei și cât de mare ar putea fi următorul pachet. Suplimentul masiv al SUA a fost folosit pentru a aproviziona în mod constant Ucraina cu orice, de la sisteme de apărare antiaeriană Patriot la piese de schimb pentru Humvee-uri. Administrația Biden s-a menținut într-un ritm mai mult sau mai puțin regulat de distribuire a câtorva sute de milioane de dolari în fiecare săptămână. În această lună, SUA au anunțat un pachet de 1,2 miliarde de dolari pentru drone, artilerie, sisteme de apărare aeriană, precum software și ajutor tehnic pentru interconectarea apărării aeriene a Ucrainei. Toate aceste articole vor fi plasate sub contract cu companii de apărare americane și sunt menite să ajute la sprijinirea Ucrainei pe termen lung. Acest pachet lasă 4 miliarde de dolari în cadrul Inițiativei de asistență pentru securitatea Ucrainei, secătuind și mai mult banii disponibili.
Un consilier al Congresului care urmărește îndeaproape această problemă a estimat că, pe baza ritmului anunțurilor, banii pentru stocurile americane existente vor expira în iulie. Acest lucru ar însemna că fluxul de echipamente ar putea fi întrerupt sau Kievul va trebui să aștepte o perioadă prelungită pentru o nouă tranșă de finanțare. Pentagonul evaluează cum să cheltuiască banii rămași și continuă să analizeze opțiunile „pe măsură ce situația evoluează pentru a sprijini succesele de pe câmpul de luptă în timpul noilor ofensive din primăvară”, a declarat purtătorul de cuvânt, locotenent-colonelul Garron Garn. Senatorul Ben Cardin a declarat că i s-a spus recent, în timpul unei ședințe de informare cu oficiali ai administrației, că vor avea suficiente fonduri pentru Ucraina destinate următoarelor câteva luni, prin urmare, procesul de alocare a creditelor sau un proiect de lege de finanțare suplimentară de urgență, va fi probabil următoarea dată când Congresul va mai acorda fonduri. „Suntem în regulă pentru următoarele câteva luni”, a declarat senatorul Ben Cardin într-un interviu.
„Dacă ar trebui să ghicesc, probabil în septembrie. Contraofensiva care va fi desfășurată în următoarele zile va avea un impact major” a declarat președintele Camerei Reprezentanților pentru afaceri externe, Michael McCaul . Calendarul pentru următoarea rundă este o problemă majoră, mai ales că legislatorii continuă să se lupte cu o serie de alte probleme. Congresul își va petrece următoarele câteva luni dezbătând bugetul apărării pentru anul fiscal 2024, un aspect care ar putea complica finanțarea Ucrainei, chiar dacă legislatorii din ambele partide spun că susțin pe deplin menținerea acestui ajutor deschis. Senatoarea Lisa Murkowski, una dintre cele mai importante angajate în acest domeniu, a indicat că procesul de alocare a creditelor va fi probabil următoarea dată când Congresul va oferi finanțare, cu excepția cazului în care situația se va schimba substanțial pe teren. „Cred că o veți vedea în credite. Nu este pe prima pagină sau pe a doua pagină. Într-un fel continuă să fie acolo – știm că este acolo – dar nu la un nivel care să îi facă pe oameni să se concentreze cu adevărat” a declarat Murkowski într-un interviu, conform Politico.