Infofinanciar > Lumea la zi > Albania, primii pași către U.E. Provocări și obiective până în 2030
Lumea la zi

Albania, primii pași către U.E. Provocări și obiective până în 2030

Albania, primii pași către U.E. Provocări și obiective până în 2030
sursa foto: arhiva companiei

Albania a început marți, la Luxemburg, negocierile oficiale pentru aderarea la Uniunea Europeană. Acțiunea reprezintă un pas important. În  2014, Albania a primit statutul de țară candidată. În 2022 a avut loc prima conferință interguvernamentală cu UE.

Discuțiile se axează pe verificarea conformității Albaniei cu cerințele UE în domenii precum justiția, economia, instituțiile democratice și achizițiile publice.

Premierul Edi Rama, liderul delegației albaneze, a declarat pe X că țara sa se îndreaptă cu determinare spre aderare, având ca obiectiv anul 2030. Delegația Uniunii Europene a fost condusă de ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, care a subliniat că acest moment este o etapă importantă în procesul de extindere.

Cu toate acestea, drumul rămâne lung. De exemplu, Muntenegru, care a început negocierile acum 12 ani, mai are de parcurs multe etape. În plus, UE a stabilit noi criterii, în special privind statul de drept, înainte ca Albania să poată avansa spre următoarele etape ale aderării, potrivit Bursa.