Infofinanciar > Info > Aleargă la maratonul RUN FOR LIFE. Susține construirea Centrului Maternal Life Call
Info

Aleargă la maratonul RUN FOR LIFE. Susține construirea Centrului Maternal Life Call

Maratonul RUN for LIFE

Asociația Life Call organizează, pentru al treilea an consecutiv, evenimentul sportiv caritabil RUN FOR LIFE pe data de 5 octombrie 2024, în jurul Arenei Naționale din București.

Acest eveniment are ca scop principal strângerea de fonduri pentru construirea Centrului Maternal Life Call, un spațiu dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații de criză, pentru caacestea să poată aduce pe lume copilașii lor într-un mediu plin de iubire și protecție.

Detalii despre evenimentul RUN FOR LIFE

RUN FOR LIFE este mai mult decât un simplu cros – este o manifestare a solidarității și a speranței. Evenimentul include probe de alergare competitive pentru adulți, cu distanțe de 10 km, 5 km și 3 km. Dar și curse necompetitive pentru copii, cu distanțe adaptate vârstei lor.

Startul va avea loc pe 5 octombrie, la ora 9:00, la intrarea Arenei Naționale dinspre Strada Maior Ion Coravu. Înscrierile sunt deschise online până pe 4 octombrie, ora 24:00, iar participanții care se înscriu până pe 24 septembrie vor primi tricouri tehnice incluse în kitul de participare. În ziua evenimentului, înscrierile vor fi posibile doar pentru cursele copiilor.

Maratonul RUN for LIFE

Sursa foto: Arhiva Companiei

Premii și beneficii

Participanții la RUN FOR LIFE nu vor câștiga doar premii materiale, ci și satisfacția de a fi contribuit la o cauză importantă. Fiecare alergător va primi un kit de participare, cronometrare cu cip pentru cursele competitive și acces la punctele de revitalizare.

De asemenea, vor fi oferite peste 70 de premii din partea sponsorilor, iar fiecare pas făcut în această cursă va aduce un viitor mai bun pentru mamele și copiii sprijiniți de Asociația Life Call.

Cum te poți implica

RUN FOR LIFE nu este doar pentru alergători – oricine poate contribui la acest proiect atât de important pentru comunitate. Cei care nu pot ajunge la cros pot sprijini demersul Asociației Life Call printr-o donație prin accesarea acestui link. Fiecare contribuție, oricât de mică, aduce o schimbare semnificativă în viața celor care au nevoie de ajutor.

Aleargă pentru o cauză nobilă

În România, multe mame se confruntă cu decizii dificile atunci când se găsesc în fața unei sarcini neplanificate, constrânse de factori economici, sociale și personale. În fața stigmatizării și a lipsei de sprijin, acestea sunt adesea forțate să ia decizii pe care le regretă profund.

RUN FOR LIFE își propune să schimbe acest lucru, oferind fiecărei mame oportunitatea de a alege viața pentru copilul ei. Participanții la acest eveniment sunt invitați să alerge pentru a susține construirea Centrului Maternal Life Call, care va oferi consiliere psihologică, suport emoțional, îngrijire medicală specializată, educație și reconversie profesională pentru femeile însărcinate aflate în nevoie.

Pentru detalii suplimentare despre eveniment și înscriere, accesați www.runforlife.ro sau contactați echipa Life Call la numărul de telefon: 0740.12.21.86, email – aurelia.oroviceanu@lifecall.ro.

Despre Asociația Life Call

Life Call este un proiect al comunității, al României, dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în nevoie. Asociația oferă consiliere, suport material și financiar, asigurând un viitor sigur pentru mame și copiii lor. Prin eforturile noastre comune, dorim să transformăm fiecare sarcină neplanificată dintr-o criză într-o oportunitate pentru o viață nouă.