Infofinanciar > Lumea la zi > Alegeri Grecia: Partidul Conservator, o mare victorie
Lumea la zi

Alegeri Grecia: Partidul Conservator, o mare victorie

partidul conservator grecia (sirsă foto: thetelegraph.com)
sursă foto: thetelegraph.com)

Partidul „Noua Democrație”, o formațiune politică de tip cnservatoare, aflat deja la putere, a mai obținut încă o victorie categoricăla alegerile parlamentare de duminică, 21 mai, o victorie în fața partidului de stânga Syriza. Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, chiar și așa, a declarat că partidul său ar fi declanșat un „cutremur politic” prin această victorie zdrobitoare, dar a lăsat să se înțeleagă că va solicita un nou scrutin pentru a obține o majoritate absolută care să îi permită partidului să guverneze singur.

După numărarea marii majorități a voturilor, partidul său, „Noua Democrație”, avea 40,8% din voturi – un avans de 20 de puncte față de partidul de stânga Syriza al lui Alexis Tsipras, care avea 20,1%. În pofida avansului clar, proiecțiile ministerului de interne al Greciei arătau că „Noua Democrație” se află la șase locuri de o majoritate absolută în Parlament, lăsându-l pe Mitsotakis să aleagă între a construi o coaliție sau a provoca un nou scrutin pentru un rezultat decisiv.

Premierul, nemulțumit de câștig

„Cetățenii doresc un guvern puternic cu un orizont de patru ani”, a declarat premierul de la Atena după afișarea cifrelor. „Cutremurul politic de astăzi ne îndeamnă pe toți să accelerăm procesul pentru o soluție guvernamentală definitivă”. Următoarea cursă electorală, a spus el, va fi „critică și finală”.

Începând de luni, 22 mai, președinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, va acorda celor trei partide din clasamentul voturilor, Noua Democrație, Syriza și PASOK, partidul socialist, trei zile pentru a forma un guvern de coaliție. Dacă planurile eșuează, Sakellaropoulou va numi un guvern interimar pentru a pregăti noi alegeri aproximativ o lună mai târziu. La începutul zilei de luni, în timp ce sondajele la ieșirea de la urne sugerau că Noua Democrație era pe cale să iasă ca fiind cel mai mare partid din Parlament, oficialii săi au indicat că ar prefera să solicite un al doilea vot.

Grecii, din nou la vot?

„Am spus că vrem să guvernăm în mod categoric, deoarece acest lucru ar asigura stabilitatea politică. Așa că avem dreptul să cerem asta poporului grec la următoarele alegeri”, a declarat ministrul Ordinii Publice, Takis Theodorikakos, la televiziunea Skai, la scurt timp după închiderea urnelor, duminică seara. Alegerile au fost organizate în baza unei noi legi a reprezentării proporționale, care face deosebit de dificil pentru orice partid să obțină suficiente locuri în Parlament pentru a forma singur un guvern.

În cazul în care vor avea loc alte alegeri, probabil la sfârșitul lunii iunie sau la începutul lunii iulie, legea se va schimba din nou, trecând la un sistem care recompensează partidul lider cu locuri bonus și care va facilita obținerea unei majorități parlamentare de către partidul ieșit favorit după vot.

Cine este premierul de la Atena

Alegerile de duminică sunt primele din Grecia de când economia sa a încetat să mai fie sub supravegherea strictă a creditorilor internaționali care au oferit fonduri în timpul crizei financiare de aproape zece ani a țării. Mitsotakis, în vârstă de 55 de ani, fost director bancar și consultant al unei firme de management global, cu studii la Harvard, a câștigat ultimele alegeri din 2019 pe baza promisiunii unor reforme orientate spre afaceri și a promis să continue reducerile de taxe, să stimuleze investițiile și să susțină ocuparea forței de muncă în clasa de mijloc, notează Al Jazeera.

Popularitatea sa a fost afectată în urma unui dezastru feroviar din 28 februarie, în care au murit 57 de persoane, după ce un tren interurban de pasageri a fost pus accidental pe aceeași linie de cale ferată cu un tren de marfă care venea din sens opus. Ulterior, s-a dezvăluit că stațiile de tren erau slab dotate cu personal, iar infrastructura de siguranță era stricată și depășită. Mii de oameni, mulți dintre ei studenți universitari, la fel ca victimele catastrofei feroviare, au organizat mitinguri în toate orașele grecești pentru a protesta față de ceea ce au considerat a fi neglijență din partea guvernului.

Cu toate acestea, cu o creștere economică de 5,9% în 2022, iar șomajul și inflația în scădere, sondajele de opinie arătau un avans constant al premierului în perspectiva alegerilor.