James A. Baker, în vârstă de 92 de ani, se numără printre cei mai distinși oameni de stat americani. Cele mai importante numiri ale sale au fost cele de secretar al Trezoreriei și șef de cabinet al președintelui Reagan și de secretar de stat și cel mai apropiat confident al președintelui George H.W. Bush. Baker a condus, de asemenea, echipa de avocați în alegerile din 2000 care a oprit renumărarea voturilor din Florida, acordându-i fiului lui Bush voturile din Colegiul Electoral din Florida și Casa Albă, scrie, într-un editorial în The Hill, comentatorul și analistul american Harlan Ullman. Ullman este consilier senior la Atlantic Council și autorul al cărții de geopolitică „Șoc și groază”.
Dintre președinții noștri, niciun altul, inclusiv Eisenhower, nu a avut un CV comparabil cu cel al lui George H.W. Bush. Bush fusese director al CIA; membru al Congresului; ambasador în China și la Națiunile Unite; și unul dintre cei mai tineri piloți de vânătoare ai Marinei în cel de-al Doilea Război Mondial, unde a obținut distincții înalte. Și a fost vicepreședintele lui Reagan timp de opt ani.
Implozia inamicului
Cu aceste calificări și cu un prim mandat strălucit, mă întreb ce ar putea considera Baker despre consecințele globale ale înfrângerii lui Bush în fața lui Bill Clinton în 1992. Să presupunem că Bush ar fi câștigat și ar fi primit încă patru ani. Ar fi fost diferită lumea de astăzi?
Bush a prezidat probabil cea mai mare transformare pașnică a secolului XX: implozia Uniunii Sovietice și sfârșitul Războiului Rece în 1991. Echipa lui Bush a fost superbă. Baker era la Departamentul de Stat. Generalul Brent Scowcroft ocupa pentru a doua oară funcția de consilier pentru securitate națională. Un tânăr Dick Cheney era la Pentagon. Generalul Colin Powell era președintele Statului Major Întrunit. Iar adjunctul lui Scowcroft, Robert Gates, a preluat conducerea CIA în 1991. Era o echipă formidabilă.
Și acea echipă tocmai reușise să ducă la bun sfârșit operațiunea Desert Storm, alungându-l pe Saddam Hussein din Kuweit și zdrobind armata irakiană în doar 100 de ore, restabilind reputația armatei americane în poate cea mai dezechilibrată campanie din istorie.
Mișcări bine gândite
Bush a ales cu înțelepciune să nu mărșăluiască spre Bagdad. În politica externă, administrația Bush a gestionat și ghidat tranziția fostelor state est-europene din Pactul de la Varșovia aflate sub controlul Moscovei către națiuni care sunt acum libere și independente. Magnitudinea acestei realizări a fost prea des subestimată. Bush a pus în aplicare, de asemenea, un plan economic care, după ce a părăsit funcția, a condus la redresarea pentru care administrația Clinton a primit credit.
Argumentul lui Baker, cred, ar fi următorul. Un al doilea mandat Bush ar fi făcut ca anul 2023 să fie mult, mult mai bun. În loc să presupună în mod greșit că China ar putea deveni mai occidentală, Bush a înțeles că acest lucru nu se va întâmpla, cu siguranță după masacrul din Piața Tiananmen din 1989. Ar fi fost pusă în aplicare o politică mai pragmatică pe termen lung. Iar teama de o invazie chineză a Taiwanului ar fi fost astăzi o chestiune fără importanță.
Abordarea corectă
În mod similar, Bush și consilierii săi ar fi fost mai prudenți în ceea ce privește extinderea NATO. Inițial, Bush a fost în favoarea acordării unui ajutor financiar mai mare Rusiei. De asemenea, el a înțeles că istoria și orgoliul Rusiei nu puteau fi ignorate. Toate acestea nu sunt speculații inutile. Bush le expune în detaliu în „O lume transformată”, scrisă împreună cu Scowcroft. Nu se știe dacă Bush și-ar fi putut atinge obiectivele. Dar dacă ar fi făcut-o, Rusia poate că nu ar fi invadat Ucraina.
Dacă Bush ar fi câștigat în 1992, poate că George W. Bush, Barack Obama, Donald Trump și Joe Biden nu ar fi fost aleși președinți. De asemenea, nu se știe cine ar fi putut candida în 1996, după un al doilea mandat al lui Bush. Ar fi avut loc 11 septembrie? Și dacă George W. Bush nu ar fi fost președinte, ar fi invadat SUA Irakul în 2003 din cauza unor arme de distrugere care nu existau?
Și totuși…
Deși această excursie imaginară pe tărâmul „ce-ar fi fost dacă” este doar atât, succesul singurului mandat al lui Bush sugerează cel puțin că lumea de astăzi nu ar fi putut fi mai rea dacă ar fi câștigat.
Cu toate acestea, Bush a pierdut. Motivul a fost omul de afaceri Ross Perot, cu graficele sale omniprezente care arătau că America se afla in extremis economic. Perot, care l-a avut ca contracandidat pe viceamiralul James Stockdale, laureat al medaliei de onoare, a obținut 19 procente din voturi. Astăzi, nimeni la orizont nu are aceeași pregătire și experiență pe care Bush a adus-o în această funcție, nici măcar președintele Biden, cu 36 de ani în Senat și opt ca vicepreședinte. Din fericire, niciun Ross Perot al zilelor noastre nu este probabil să încline alegerile din 2024 candidând ca independent.
Desigur, președintele rus Vladimir Putin ar fi putut fi impenetrabil la un al doilea mandat Bush și rezistent la orice îmbunătățire a relațiilor dintre SUA și Rusia chiar dacă NATO nu s-ar fi extins atât de mult spre est. Președintele chinez Xi Jinping ar fi putut în continuare să considere America ca fiind antitetică pentru o China vibrantă. Și totuși, să presupunem că Bush ar fi câștigat?
