Pe fondul alegerilor locale ce vor avea loc sâmbătă în Taiwan, cele două partide de opoziție se luptă pentru a câștiga orașele și regiunile cheie ale peninsulei. Partidul Progresist Democrat (DPP) aflat acum la conducere concurează cu partidul naționalist Kuomintang (KMT).
Unul dintre principalele puncte pe care partidul aflat la guvernare se bazează este relația controversată cu Beijingul, militând pentru independența Taiwanului, pe când KMT a optat, în mod tradițional, pentru relații mai strânse cu China.
În ciuda luptei sale pentru independența Taiwanului, DPP ar putea pierde în mai mult de jumătate din cele 22 de județe și orașe aflate în joc, alegătorii atribuind acest lucru nemulțumirii publice față de administrația DPP, arată sondajele actuale.
Relațiile cu Beijingul, în centrul campaniei electorale
Partidul de guvernământ a suferit o mare înfrângere la alegerile locale din 2018, ajungând să câștige în doar șase județe și orașe din cele 22 disponibile, o situație care pare să se repete. Mai mult de jumătate dintre taiwanezi sunt nemulțumiți de modul în care a gestionat lupta împotriva pandemiei COVID-19, potrivit diferitelor sondaje. De asemenea, încetinirea economiei a erodat încrederea alegătorilor în guvern.
Aceste alegeri au o importanță deosebită, deoarece reprezintă primul scrutin național de la escaladarea militară masivă a Chinei în raport cu Taiwanul, pe care îl revendică ca teritoriu al său și pe care a promis că îl va cuceri cu forța dacă va fi necesar, relatează The Guardian.
Principala luptă se va da pentru funcția de primar la Taipeiului. Un nou candidat și-a făcut recent apariția, Chiang Wan-an, urmașul lui Chiang Kai-shek, liderul naționalist care a dictat peste Taiwan după ce a fugit din China lui Mao Zedong.
Chiang este imaginea tânără a naționaliștilor din Taiwan, Kuomintang, și un posibil candidat la alegerile prezidențiale din 2024. Dar el a fost acuzat, de asemenea, că este un cal troian pentru Partidul Comunist Chinez și s-a confruntat cu întrebări persistente cu privire la moștenirea sa ca urmaș al uneia dintre cele mai proeminente familii politice din Taiwan.
Deși, în mod normal, alegerile locale pun în centrul atenției probleme interne, președintele Taiwanului și alți înalți oficiali i-au îndemnat pe alegătorii să profite de acest moment pentru a lua atitudine față de Beijing și a arăta lumii că democrația din Taiwan nu e dispusă să cedeze în fața amenințărilor.
„Întreaga lume urmărește să vadă dacă poporul taiwanez va alege un partid politic pro-China sau un partid care apără democrația și susține suveranitatea și independența Taiwanului”, a declarat premierul Taiwanului, Su Tseng-chang, într-un interviu recent.
Sondajele se arată în favoarea partidului naționalist
Deși partidul KMT este acuzat de o atitudine pro-China, acesta a păstrat în afara retoricii sale problema relațiilor cu Beijingul și s-a concentrat pe chestiuni de politică internă, de gestionare a crizei economice și a efectelor pandemiei de Covid-19 pe termen lung, unde actuala guvernare DPP a eșuat.
„Nu este vorba despre faptul că KMT câștigă mai mult suport popular, ci doar că actualii președinți KMT din unele orașe au popularitate în rândul electoratului lor”, a declarat Jeremy Huai-Che Chiang, un analist din Taipei.
„De asemenea, ei tind să facă campanie mai degrabă privind probleme locale decât relațiile dintre Taiwan și China”, a subliniat Chiang.
„Există o oarecare corelație între relațiile cu China și alegerile locale din Taiwan”, a comentat Shen Yu-Chung, profesor de științe politice la Universitatea Tunghai din Taiwan, adăugând că eventualele câștiguri în alegeri ale KMT nu ar întoarce neapărat politicile în favoarea Beijingului.
În cadrul votului de sâmbătă va fi inclus și un referendum privind un amendament constituțional, care vizează reducerea vârstei de vot de la 20 la 18 ani, o propunere care a provocat reacția Beijingului. Tinerii taiwanezi sunt cei care luptă pentru independență și adepți entuziaști ai democrației, mulți dintre ei candidând pentru funcții locale.
Deși alegerile locale nu au o legătură directă cu linia de politică externă, rezultatele de mâine ar putea arată tendința pentru următoarele alegeri prezidențiale.
„Locurile și acțiunile acestor oameni vor afecta funcționarea și luarea deciziilor parlamentului, relația dintre Taiwan și lume [nu doar China] și relațiile dintre cele două state. Relațiile dintre cele două maluri ale strâmtorii sunt tensionate acum… Dacă alegem pe cineva care nu are opinii politice sau favorizează o țară, două sisteme, vom fi unificați mai repede de către China”, a spus un alegător.