Infofinanciar > Info > Alegerile Parlamentare 2024. Românii care sunt în străinătate nu pot vota cu urna specială
Info

Alegerile Parlamentare 2024. Românii care sunt în străinătate nu pot vota cu urna specială

președinte independent (sursă foto: puterea.ro)
Sursă foto: arhivă

Biroul Electoral Central pentru alegerile parlamentare din anul 2024 a luat o decizie privind dreptul de vot prin intermediul urnei speciale.

Astfel, conform deciziei, alegătorul care nu se poate deplasa la secția de votare poate depune o cerere de vot prin intermediul urnei speciale.

Alegerile Parlamentare 2024

Persoana care dorește să voteze prin intermediul urnei speciale poate face acest lucru. Cu condiția să aibă domiciliul sau reședința în țara în care se află secția de votare. „Alegătorii care în ziua alegerilor se află în străinătate nu își pot exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale”, conform documentului adoptat.

Astfel, cererea de vot prin intermediul urnei speciale se va depune la cea mai apropiată secție de vot. Acest lucru se va face în preziua votării, între orele 18:00 și 20:00.

Excepție de la aceste prevederi fac cererile depuse la biroul electoral de circumscripție de la nivel județean. Pot face acest lucru și la oficiul electoral de sector al municipiului București. Acest lucru se poate face cel târziu la data de 29 noiembrie 2024, ora 17:00. Alegătorii pot face asta fizic sau prin intermediul mijloacelor electronice.

De asemenea, cererea de vot poate fi depusă și prin intermediul oricărei persoane. Singura condiție este că trebuie să fie datată și semnată olograf de către respectivul alegător care solicită urna specială.

Listele susținătorilor pentru dosarul de candidatură

Biroul Electoral Central a mai decis că lista susținătorilor trebuie să cuprindă cel puțin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral la nivel național. Acest lucru se poate face cel mai târziu la data de 30 septembrie.

„Pentru depunerea dosarelor de candidatură în oricare dintre circumscripţiile electorale însoţite de dovada depunerii listelor de susţinători la Biroul Electoral Central obţinute în condiţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare. Lista susţinătorilor cuprinzând cel puţin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional se depune la Biroul Electoral Central. Asta cel mai târziu la data de 30 septembrie 2024″, se precizează în decizia DEC.

BEC mai menționează că această decizie a fost luată datorită faptului că „legislaţia în vigoare nu stabileşte termenul de depunere a listei de susţinători. Cuprinzând cel puţin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional. Precum și în vederea beneficierii de dovada emisă de Biroul Electoral Central în baza căreia se pot depune liste de candidaţi în toate circumscripţiile electorale”, potrivit antena3.