Infofinanciar > Lumea la zi > Aleksadr Lukașenko dezlanțuit la adresa statelor Occidentale: ” Dacă vreți pace, pregătiți-vă de război”
Lumea la zi

Aleksadr Lukașenko dezlanțuit la adresa statelor Occidentale: ” Dacă vreți pace, pregătiți-vă de război”

evz.ro
FOTO: evz.ro

Președintele Belarusului și prietenul de nădejde al lui Putin a lansat o serie de acuzații adresate Președintelui Statelor Unite, Joe Biden, dar și a vecinilor din proximitatea Rusiei. Liderul de la Misnsk a invocat ”potențiale atacuri teroriste și noi războaie”, orchestrate împotriva statului pe care îl conduce din 1994.

În accepțiunea ultimului dictator al Europei, Polonia și Lituania sunt pe cale de a pune la punct atacuri teroriste și o rebeliune militară în Belarus. Pentru Lukașenko, ” Antrenarea în Polonia, în Lituania şi în Ucraina a unor combatanţi, din care fac parte şi radicali belaruşi, pentru a comite acte de sabotaj, acte teroriste şi o rebeliune militară în ţară devine o ameninţare directă”, declarația președintelui din Belarus a fost făcută în cadrul unei reuniuni cu mai mulți responsabili din domeniul securității care a avut loc în capitala Minsk, potrivit romaniatv.net.

Aleksandr Lukașenko: ”Dacă vreți pace, pregătiți-vă de război!”

Pe fondul conflictului militar din Ucraina, Lukașenko a adus în discuție și regimul de la Washington despre care a afirmat ” Statele Unite şi Uniunea Europeană afirmă că îi vor legitima pe fugarii noştri ca forţă politică, prevăd să-şi consolideze serios sprijinul pentru elementele distructive şi să agraveze situaţia de la graniţa de vest (belarusă) pentru a deschide un al doilea front acolo”.

Retorica pe care a folosit-o întâiul om din Belarua este una agresivă și defăimătoare la adresa omologului său de la Casa Albă ” Să nu se atingă (n.r. – Joe Biden) cu labele sale murdare nici măcar de un metru din teritoriul Belarusului! Dacă vreți pace, pregătiți-vă de război!”.

În aceste condiții, Minskul și Moscova vor desfășura o acțiune comună dar fără a se preciza și locul unde se va desfășura exercițiul militar comun. Potrivit afirmației făcută de preșdeintele Belarusului, regimul de la Minsk ar urma să fie ținta unui atac care va veni dinspre teritoriul Ucrainei ” Ieri (duminică), prin canale neoficiale, am fost avertizaţi că se pregăteşte o lovitură de pe teritoriul ucrainean asupra Belarusului”.

Lukașenko acuză Comisia Europeană de sprijinirea unor atacuri teroriste împotriva Belarusului

Lukașenko nu este la prima declarație de acest fel, anterior acestei afirmații liderul de la Minsk a avertizat că Zelenski pregătește atacuri teroriste, iar Comisia Europeană ar fi de acord cu aceste atentate, scrie romaniatv.net

Aceste acuzații au ajuns și la Bruxelles și au fost ferm respinse de purtătorul de cuvânt al instituției europene ” Luăm notă de acuzaţiile false din partea regimului Lukaşenko că Ucraina ar plănui un atac asupra teritoriului Belarusului. Sunt acuzaţii total nefondate şi ridicole, absolut inacceptabile. Îndemnăm regimul de la Minsk să se abţină de la orice implicare a Belarusului în această acţiune brutală şi ilegitimă”.

Belarus se bazează din punct de vedere financiar și politic pe aliatul său cheie, Rusia. Forțele rusești au folosit Belarusul ca punct de pregătire pentru invazia din 24 februarie a Ucrainei, trimițând trupe și echipamente în nordul Ucrainei de la baze din Belarus.

Lukașenko este președintele Belarusului din 1994 și este unul dintre cei mai longevivi președinți de stat din Europa, la ultimele alegeri prezidențiale, propriul popor l-a contestat vehement sancționând valabilitatea scrutinului prezidențial cu proteste masive, mai ales în capitala Minsk, proteste care au fost reprimate cu sprijinul Federației Ruse.