Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a răspuns întrebărilor legate de restricțiile de la granița cu Republica Moldova. Acestea au fost enunțate după ce a fost depistat vibrionul de holeră pe plaja Vadul lui Vodă, de pe malul Nistrului.
„Nu sunt cazuri de holeră. Doar bacterii identificate în ape reziduale. Nu e cazul de restricții.”, a susținut ministrul Sănătății, conform DCMedical.
Direcția de Sănătate Publică Suceava a transmis o atenționare referitoare la triajul epidemiologic în cazul refugiaților. În taberele în care ucrainienii au fost cazați se fac verificări de respectare a regulilor igienico-sanitare. Oficialii au făcut trimiteri și în cazul rețelei medicale din teritoriu, care este nevoită să declare orice caz de suspiciune.
În aceste cazuri se vor face recoltări de probe biologice de la cazurile suspecte. Acestea vor fi trimise la investigații de laborator, conform monitorulsv.ro.
Holera a fost depistată în probe de apă pe plaja de la Vadul lui Vodă, de pe malul Nistrului. Acest anunț a fost făcut de Boris Gîlca, șeful Direcției de Sănătate de la Chișinău.
DSP recomandă evitarea scăldatului în locurile în care apa nu este controlată. De asemenea, ei susțin consumarea apei de băut doar din surse controlate, autorizate. Regulile de igienă personală și a alimentelor au fost enunțate pentru a fi respectate.
Ce este Holera?
Holera este o boală infecțioasă intestinală acută, contagioasă. Aceasta a fost cauzată de o bacterie: vibrionul holeric. Aceasta este, de obicei, răspândită prin apa contaminată. Netratată, holera poate fi fatală în câteva ore, inclusiv în cazul persoanelor cu un sistem imunitar puternic. Toata lumea este susceptibila la holera, cu exceptia sugarilor care au imunitate de la mamele care alapteaza si care au avut anterior holera.
Canalizarea modernă și tratarea apei au eliminat practic holera în țările industrializate. Boala este însă prezentă în Africa, Asia de Sud și Haiti.
Holera este ușor de tratat. Moartea rezultă din deshidratarea severă. Aceasta poate fi prevenită printr-o soluție de rehidratare simplă și ieftină. Epidemiile de holeră cu răspândire largă apar adesea din cauza aprovizionării cu apă care este contaminată cu deșeurile umane și furnizorii de produse alimentare din stradă.
Numai 1 din 20 de infecții cu holeră este severă. Un procent ridicat de persoane infectate nu prezintă simptome, acestea vor apărea după 12 ore până la 5 zile de la expunere. Acestea pot varia de a simptomatologie ușoară la una severă.