Infofinanciar > Lumea la zi > Alertă în Ucraina! La un pas de o catastrofă nucleară! Situația a scăpat de sub control la cea mai mare centrală din Europa
Lumea la zi

Alertă în Ucraina! La un pas de o catastrofă nucleară! Situația a scăpat de sub control la cea mai mare centrală din Europa

Centrala Zaporojie
Foto: impact.ro

Orașul ucrainean Enerhodar adăpostește cea mai mare centrală nucleară din Europa. Gestionarea greșită a situației conflictuale din zonă, ar crea un scenariu prin care producerea celei mai mari catastrofe nucleare, după cea din Cernobîl din 1986, să fie posibilă. Șeful Agenției Internaționale pentru Energia Atomică face apel la rațiunea celor două guverne beligerante și solicită atât Rusiei cât și Ucrainei să permită accesul specialiștilor pentru ca situația să nu ia o turnură tragică iar posibilitatea unui accident nuclear să fie eliminată, relatează agenția de știri Associated Press.

Rafael Grossi: situația este scăpătă de sub control

Șeful Agenției Internaționale pentru Energia Atomică, Rafael Grossi trage un semnal de alarmă și afirmă într-un interviu pe care l-a acordat celor de la The Associated Press, citați de news.ro faptul că situația în orașul Enerhodar devine din ce în ce mai periculoasă, în condițiile în care cea mai mare centrală nucleară din Europa este localizată pe un teritoriu în care se desfășoară un conflict armat.

Orașul din sud-estul Ucrainei, Enerhodar, a intrat sub controlul armatei rusești încă din luna martie a acestui an.

Grosii observă o serie de încălcări și afirmă faptul că:

”Fiecare principiu al siguranţei nucleare a fost încălcat. Ce se află în joc este extrem de serios şi extrem de grav şi periculos”, acesta nu se oprește aici, subliniază gravitatea situației prin enunțarea încălcarilor de siguranță, totodată își exprimă si temerea referitoare la amplasarea centralei, ”într-un loc în care războiul este în desfăşurare”  spune Grossi.

În corpul interviului ne sunt dezvăluite acțiunile de încălcare a integrității centralei, semnalate de Grosii de îndată ce a începtut ”Operațiunea Specială de Eliberare”, demarată de trupele lui putin la sfârșitul lunii Februarie.

Rafael Grossi: Experții trebuie să verifice starea materialului nuclear

Așa cum era de așteptat, după ce orașul a fost ocupat de trupele rusești, aprovizionarea centralei cu resursele vitale, necesare funcționării, a fost sistată. În acest sens, Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică afirmă ”deci nu suntem siguri că uzina primeşte tot ce are nevoie”, în continuarea interviului precizează faptul că experții AIEA ar trebui să intrervină și să efectueze operații prin care sa fie securizat materialul nuclear, mai ales ca acesta rezidă din abundență.

AIEA îngrijorată de posibilitatea producerii unui accident nuclear

AIEA, prin prezenţa sa, va descuraja orice act de violenţă împotriva acestei centrale nucleare. Deci, în calitate de funcţionar public internaţional, ca şef al unei organizaţii internaţionale, implor ambele părţi să lase această misiune să continue”, conchide Grossi.

Situația de la Zaporojie stârnește panică și în cadrul Organizației Națiunilor Unite, fapt ce l-a determinat pe directorul Organizației să reia cele spuse de Grossi și anume că este necesar ca experții Agenției să aibă acces în cadrul centralei pentru ”a preveni producerea unui accident nuclear”.

La rândul său Grosii îi rapunde directorului ONU și subliniază faptul că echipa sa are nevoie de protecție pentru a putea securiza centrala. În linii mari este nevoie de un compromis între celor două tabere pentru ca situația să nu devină catastrofală.