Infofinanciar > Info > Alertă meteo! Furtuni cu rafale de la 60 km/h până la peste 100 km/h, temperaturile cresc din nou
Info

Alertă meteo! Furtuni cu rafale de la 60 km/h până la peste 100 km/h, temperaturile cresc din nou

Alertă meteo! Furtuni cu rafale de la 60 km/h până la peste 100 km/h, temperaturile cresc din nou
sursa foto playtech.ro

Joi, 15 septembrie, temperaturile vor urca peste normalul perioadei în mare parte din țară, dar se vor înregistra și  intensificări ale vântului în toate regiunile, precum și averse și furtuni în vest, centru și nord.

Se așteaptă viteze ale vântului de până la 40-50 km/h în toată țara, dar în regiunile muntoase și local în nord, centru și est, sunt așteptate rafale de până la 65-75 km/h. Vântul va atinge până la 90 km/h în localitățile montane înalte și până la 105 km/h în Carpații de Curbură. Temperaturile vor fi peste media acestei perioade a anului în toate regiunile, urmând să ajungă până la 34 de grade în sud și 36 de grade în zone izolate precum Oltenia, potrivit meteoradar.ro, citat de Antena3.

Ploi abundente vor cădea în vestul, nordul și centrul țării, iar furtunilor puternice li se vor alătura descărcări electrice seara și în noaptea de joi spre vineri. În aceste zone va continua să plouă și vineri.

Prognoza meteo pentru următoarea perioadă

Temperatura medie pentru săptămâna 12-19 septembrie  se va situa în media obișnuită, probabil puțin mai ridicată în regiunile sud-estice și puțin mai scăzută în cele nord-vestice. Toate zonele vor avea parte de precipitații însemnate, deși Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali vor avea parte de cele mai intense, relatează Digi24.

În săptămâna 19-26 septembrie în toată România, dar mai ales în jumătatea vestică, temperatura medie a aerului va fi mai scăzută decât în mod obișnuit pentru această perioadă a anului. În toate regiunile se vor înregistra precipitații semnificative, deși regiunile extracarpatice vor avea parte de cele mai multe.

În ceea ce privește sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie, în săptămâna 26 septembrie – 3 octombrie 2022 în toată țara, temperaturile vor fi în principal obișnuite pentru această perioadă a anului.

Octombrie începe cu temperaturi normale, specifice perioadei anului. În săptămâna 3-10 octombrie 2022 în toate regiunile, temperatura medie va fi apropiată de cea așteptată. În general, sunt prognozate niveluri normale de precipitații pentru această perioadă, cu șansa unei mici deficiențe în regiunile nordice.