Vremea s-a răcit semnificativ în întreaga țară, iar meteorologii au emis un cod galben de vânt și ploi pentru mai multe regiuni. Acesta va fi valabil până luni, 11 noiembrie.
În același timp, în zonele montane din cinci județe, intră în vigoare un cod galben de vânt și ninsori viscolite. De asemenea, stratul de zăpadă ar putea ajunge până la 20 de centimetri. De asemenea, se preconizează că va ninge și în București, dar în cantități mici.
Vreme rece în toată țara
„Vremea s-a răcit semnificativ pe parcursul zilei de ieri, în regiunile extracarpatice, comparativ cu zilele anterioare. Vorbim de o răcire local semnificativă, cu chiar 7-10 grade mai coborâte valorile de temperatură, decât cele înregistrate în zilele anterioare. Sunt temperaturi mai mici decât cele normale perioadei, în special în partea de sud-est, de sud și de est a teritoriulului. În schimb, în restul țării s-au înregistrat valori de temperatură în jurul celor normale”, a declarat meteorologul ANM, Oana Catrina.
Pe parcursul nopții, ploile au cuprins mai multe zone ale țării, precum „Dobrogea, sudul Moldovei și cea mai mare parte a Munteniei, inclusiv zona Municipiului București”.
„Concret, ne așteptăm astăzi la precipitații în partea de sud și de sud-est a teritoriului. (…) Pe alocuri, trecător, își fac apariția și precipitațiile sub formă de ninsoare și lapoviță și în zonele mai joase de relief, în special în zona subcarpatică a Olteniei, a Munteniei, a Moldovei, dar și la altitudini ceva mai joase”, a precizat meteorologul.
Începând de astăzi, intră în vigoare un cod galben de vânt și de ninsori „însemnate cantitativ şi viscolite”. Acesta va fi valabil până pe 11 noiembrie, ora 6.00, în zone din cinci județe.
„În intervalul menţionat, în zona de munte a judeţelor Prahova, Buzău, Vrancea, Braşov şi Covasna, mai ales la altitudini de peste 1000 m, temporar ninsorile vor fi intense şi viscolite (viteze ale vântului de 40-55 km/h) şi se va depune strat de zăpadă, local de peste 10-20 cm”, arată prognoza ANM.
Prognoza meteo pentru Capitală
Conform prognozei meteo, vremea în București va fi rece astăzi, 10 noiembrie. „Cerul va fi noros și temporar va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat, când la rafală se vor atinge viteze în jurul a 35 km/h. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 3…4 grade”.
Mai multe decât atât, meteorologii au anunțat că este posibil să apară și ninsori. „În zona municipiului București, vom avea parte în perioada imediat următoare de ploi. Cu toate acestea, nu este exclus, ca mâine dimineață și poimâine dimineață, în Capitală să fie și precipitații slabe sub formă de lapoviță sau chiar ninsoare”, relatează meteorologii, potrivit Digi24.