Infofinanciar > Info > Alexandru Rafila: „Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi vizibil”. România va construi 20 de spitale noi
Info

Alexandru Rafila: „Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi vizibil”. România va construi 20 de spitale noi

Rafila anunță un nou spital! Este dedicat pacienților cu arsuri grave
sursa foto: arhiva companiei

La ceremonia oficială de inaugurare a lucrărilor pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că calitatea asistenței medicale în România va cunoaște o îmbunătățire semnificativă.

„E unul dintre cele mai importante proiecte pe care le desfăşoară România în domeniul asistenţei medicale. E vorba despre cele trei spitale regionale de urgenţă. Lucrările au început la toate cele trei spitale.

La Cluj, va fi o inaugurare simbolică. Constructorul lucrează de o lună şi aproape 10% din lucrările pe care trebuie să le realizeze sunt finalizate. E o situaţie mai complicată. La Cluj trebuie făcuţi nişte pereţi de sprijin în acest teren, care va fi excavat, trebuie pregătit în mod special. Sunt convins că şi din punct de vedere al timpului necesar constructorii se vor încadra. Noi o să facem tot ceea ce este posibil, încât activitatea de construcţie propriu-zisă a edificiului să nu aibă nici un fel de întârziere. Avem 20 de spitale prin PNRR care se află în construcţie sau la care construcţia va începe într-o perioadă imediată”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit Bursa.