Infofinanciar > Info > Alexandru Rafila deschide dezbaterea. Cum ar trebui tratați pacienții în stadii terminale în România?
Info

Alexandru Rafila deschide dezbaterea. Cum ar trebui tratați pacienții în stadii terminale în România?

Alexandru Rafila (sursă foto: G4Media)
sursa foto: arhiva companiei

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat necesitatea unei dezbateri mai ample în societatea românească. Tema centrală ar fi modul de tratament al pacienților în stadii terminale.

Declarația a fost făcută luni, la plecarea de la Palatul Victoria. Aceasta a venit după discuțiile purtate cu prim-ministrul Marcel Ciolacu. Rafila a fost întrebat despre posibile modificări ale protocoalelor ATI. Întrebarea a fost generată de scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon.

„Protocoalele ATI, nu, nu se referă neapărat la protocoalele ATI, este vorba despre o discuţie mai largă care trebuie făcută în societatea românească, iar ea se referă la modul de tratament al pacienţilor aflaţi în stadii terminale. Ea nu se poate face doar printr-o decizie administrativă, trebuie să existe o discuţie largă, cu societăţile profesionale, cu organizaţiile de pacienţi, iar lucru acesta se poate face foarte bine având sprijinul acestor societăţi internaţionale (n.r. Societatea Europeană de Anestezie şi Terapie Intensivă şi Societatea Mondială de Anestezie şi Terapie Intensivă – n.r.) „, a declarat Alexandru Rafila.

Întrebat dacă s-ar putea lua în considerare întreruperea tratamentului medical pentru un bolnav în stadiu terminal, așa cum se practică în alte țări, ministrul a răspuns că nu dorește să facă speculații.

„Nu aş vrea să facem niciun fel de speculaţii. Aceste ghiduri şi protocoale de bună practică trebuie să fie supuse dezbaterii publice. Acceptarea de către societate este esenţială”, a declarat Rafila, potrivit Agerpres.