Infofinanciar > Vocile afacerilor > Alezzi, profit de 5,3 milioane de euro în 2023. Se estimează o creștere spectaculoasă în acest an
Vocile afacerilor

Alezzi, profit de 5,3 milioane de euro în 2023. Se estimează o creștere spectaculoasă în acest an

Alezzi Beach Resort

Alezzi vine cu noi vești promițătoare pentru anul 2024. Compania este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari de pe piața locală. De la înființare și până în prezent, valoarea totală a investițiilor în imobiliare ale firmei s-au situat la 100 de milioane de euro. Potrivit estimărilor, se așteaptă ca dezvoltatorul să obțină o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro la finalul acestui an. Această sumă fiind în creștere cu 150% față de anul trecut. 2023 a fost un an foarte bun pentru dezvoltatorul imobiliar. Alezzi înregistrând un profit de circa 5,3 milioane euro.

Alezzi, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari locali din Români, estimează o cifră de afaceri de peste 50 milioane de euro, în 2024, în creștere cu circa 150% față de 2023, când a înregistrat o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro. În același timp, compania se așteaptă să încheie anul în curs cu un profit de 12 milioane de euro, mai mare decât anul trecut când a ajuns la 5 milioane euro.

Investiție de peste 100 de milioane de euro

Valoarea totală a investiției Alezzi în proiectele sale imobiliare a depășit 100 milioane de euro de la înființare și până în prezent. „Cererea pentru proiectele rezidențiale din portofoliul Alezzi a rămas stabilă și vedem deja o ușoară tendință de creștere. Continuăm să contribuim la dezvoltarea pieței imobiliare din Constanța cu noi proiecte de top care atrag în special investitori și persoane fizice în căutarea de locuințe de vacanță. Rezultatele obținute ne confirmă că strategia noastră de business este axată pe un sector cu potențial de creștere și adresat unei nișe de clienți care își menține apetitul pentru real estate, în ciuda contextului economic”, a declarat Dan Perifan, CEO-ul Alezzi.

În prezent, compania se concentrează pe dezvoltarea a două proiecte imobiliare majore în județul Constanța. Complexul rezidențial Alezzi Odyssey, construit pe o suprafață de 60.000 de metri pătrați, ce include circa 580 de apartamente, 2 restaurante, 3 spații comerciale și  aproximativ 500 de locuri de parcare și care urmează să fie finalizat la jumătatea acestui an. Până în prezent, peste 50% din proiectul Alezzi Odyssey este deja precontractat.

Alezzi Towers, proiect de amploare

Compania dezvoltă Alezzi Towers, un complex rezidențial ce va cuprinde 284 de apartamente și aproximativ 27.000 de metri pătrați construiți, iar potrivit companiei, proiectul va fi finalizat în 2025. După finalizarea celor două proiecte, Alezzi are în vedere dezvoltarea unui nou complex rezidențial în zona de nord a orașului Constanța, pe Bulevardul Tomis, unde deține un teren. Lucrările pentru acesta sunt prevăzute să înceapă în a doua jumătate a lui 2025.

Totodată, Alezzi a achiziționat un teren de la fondul de investiții portughez Martifer, unde va dezvolta, de asemenea, un nou proiect imobiliar. Compania nu va menține planurile anunțate inițial de Martifer, care prevedeau construcția a 7 turnuri înalte cu apartamente, aparthotel, hotel, spații comerciale și peste 2900 de locuri de parcare. Alezzi va construi un proiect nou, de la zero, care va integra practici sustenabile și soluții ecologice inovatoare, urmărind obiectivele de eficiență energetică și de reducere a impactului asupra mediului înconjurător.

Practici de construcție sustenabile

Prin respectarea principiilor privind clădirile cu consum de energie aproape de zero (NZEB), proiectul va întări angajamentul Alezzi față de practici de construcție sustenabile și va contribui la crearea unei comunități responsabile din punct de vedere ecologic. Terenul are plan urbanistic zonal valabil, ce permite dezvoltarea unui proiect amplu care să includă atât un complex rezidențial, hotel , spații comerciale, horeca, dar și birouri. Totuși, Alezzi nu va începe lucrările într-un termen mediu, planurile pentru noul proiect urmând să fie anunțate public de către oficialii companiei ulterior.

Piața imobiliară din Constanța atrage clienți din toată țara, iar în ultimul an am văzut și societăți care au decis să investească în proiectele Alezzi. În ultimul an, în jur de 10% dintre clienții noștri au fost fonduri de investiție, care știu că proiectele imobiliare sunt o investiție sigură în perioadele de criză. Suntem determinați să continuăm lansarea de noi proiecte pe piața locală și urmărim permanent noi oportunități de dezvoltare”, a mai adăugat Dan Perifan.

Alezzi a livrat până în prezent trei proiecte majore Alezzi Beach Resort, finalizat în 2016, cu 1093 apartamente, în Mamaia Nord, NorD10 by Alezzi, livrat în 2019, care dispune un număr total de 190 unități locative, iar anul trecut, în 2023, a finalizat complexul Alezzi Infinity Resort&SPA, cu peste 400 de apartamente, tot din Mamaia Nord. Alezzi Beach Resort și NorD 10 by Alezzi sunt vândute integral, iar apartamentele din ansamblul Alezzi Infinity Resort&SPA sunt contractate în proporție de 90%.

Despre Alezzi

Alezzi este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din Constanța, cu aproape 20 de ani de experiență în piața locală. De-a lungul anilor compania a dezvoltat mai multe complexe rezidențiale în Mamaia și Mamaia Nord, cu o capacitate de peste 1900 de apartamente, care au fost vândute integral. Alezzi a înregistrat o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro în 2023 și cu profit de 5,3 milioane euro. Pentru detalii, vizitați https://alezzi.ro/.