Rusia a avansat cu planul său de a amplasa arme nucleare tactice în Belarus: este pentru prima dată când Rusia va depozita o parte din arsenalul său nuclear într-o altă țară de la destrămarea Uniunii Sovietice. La prima vedere, este un semnal de forță. Adevărul este invers. Ziua anunțului inițial din martie a fost Ziua Libertății din Belarus, o sărbătoare neoficială celebrată de opoziția belarusă asuprită. Decizia a fost în mod deliberat programată pentru a încerca să asigure o țară instabilă în cazul în care, în anii următori, se va îndrepta spre vest, ca și Ucraina.
În alte părți ale Europei, situația este la fel de sumbră. În Georgia și Moldova au avut loc proteste în masă împotriva activităților Kremlinului, chiar și în Serbia, un aliat tradițional al Kremlinului, ministrul de Externe a acceptat acum câteva săptămâni că ar putea ajunge să sancționeze Rusia.
Alianța lui Putin se destramă
Între timp, varianta imitată de Moscova a NATO, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), înființată în 1992 după prăbușirea Uniunii Sovietice, este cea în care Moscova se luptă cel mai serios pentru a-și menține legitimitatea în rândul membrilor săi. CSTO a fost creată cu obiectivul de a spori stabilitatea regională și cuprinde șase state membre: Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Articolul 4 din tratatul CSTO, comparabil cu articolul 5 al NATO, include un angajament presupus de fier pentru apărarea altor state membre de agresiune, însă Rusia a eșuat în mod constant să ofere sprijinul așteptat. Timp de peste 30 de ani, CSTO s-a abținut de la desfășurarea de trupe în zonele de conflict pentru a-și proteja statele membre, în ciuda apelurilor repetate ale Armeniei și Kârgâzstanului.
În mod similar, statele membre ale CSTO au manifestat un sprijin ezitant pentru Rusia în lumina războiului purtat de Putin în Ucraina. Anul trecut, Kârgâzstanul și-a anulat exercițiile militare comune cu Rusia, iar dintre toate țările CSTO, doar Belarus a susținut în mod explicit războiul Rusiei. În mod semnificativ, prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, a anunțat că țara sa, un aliat de lungă durată al Rusiei, are în prezent în vedere retragerea din CSTO. Anunțul lui Pashinyan vine ca urmare a eșecului Rusiei de a-și îndeplini responsabilitățile CSTO față de Armenia. Anul trecut, Erevanul a solicitat asistență din partea CSTO în timpul disputei sale violente cu Azerbaidjanul cu privire la teritoriul disputat Nagorno-Karabah. Pashinyan a subliniat că, din cauza absenței Rusiei, Armenia și Azerbaidjanul au fost nevoite să apeleze la instituții occidentale precum UE pentru a facilita un acord de pace, deoarece sistemul de securitate regională din cadrul OTSC a fost ineficient.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitriy Peskov, a răspuns la declarațiile lui Pashinyan subliniind: „cu siguranță, vom continua dialogul cu prietenii noștri armeni”. Cu toate acestea, rămâne incert dacă Pashinyan va fi receptiv. În urma eșecului Rusiei de a sprijini Armenia în timpul conflictului cu Azerbaidjanul, sute de protestatari s-au adunat în capitală, îndemnând guvernul să se retragă din CSTO. Pashinyan a declarat că, pe lângă faptul că OTSC nu a oferit sprijinul militar promis, asocierea Armeniei la OTSC a împiedicat capacitatea acesteia de a se apăra, deoarece a împiedicat-o să achiziționeze arme din surse occidentale.
Control asupra regiunilor post-sovietice
Eșecul Rusiei de a ajuta Armenia nu este o surpriză. Putin percepe OTSC ca pe un mijloc unilateral de a-și afirma controlul asupra regiunii post-sovietice și de a promova interesele Kremlinului, mai degrabă decât ca pe o instituție bazată pe reciprocitate. În consecință, țările care se aflau cândva sub sfera de influență a lui Putin au început să caute cooperare în altă parte. Ca urmare, negocierile purtate de actorii occidentali au permis Armeniei și Azerbaidjanului să facă progrese semnificative în vederea unei potențiale rezolvări. Armenia și-a exprimat disponibilitatea de a recunoaște enclava Nagorno-Karabah ca parte a Azerbaidjanului, cu condiția ca Baku să protejeze drepturile etnicilor armeni. La 25 mai, în timpul întâlnirii cu Putin, președintele azer, Ilham Aliyev, a subliniat că „există posibilitatea de a se ajunge la un acord de pace”.
NATO ar trebui să profite de oportunitatea actuală pentru a demonstra că CSTO, în special sub conducerea Rusiei, este doar o entitate simbolică lipsită de substanță. Sentimentele anti-CSTO în creștere oferă o oportunitate pentru NATO de a expune lipsa de loialitate a Rusiei. Statele membre ale NATO ar trebui să utilizeze operațiunile de informare pentru a ajunge la devotații Rusiei din țări precum Belarus, Kazahstan, Moldova, Balcani și să transmită adevărul conform căruia Rusia a refuzat să își ajute aliatul său legat prin tratat, Armenia, atunci când a avut cea mai mare nevoie, și că este doar o chestiune de timp până când Moscova va face același lucru cu ei.
Rusia continuă să prezinte NATO ca pe un actor răuvoitor în Sudul Global și ca fiind responsabil pentru conflictul din Ucraina. Acum, statele membre NATO ar trebui să se angajeze cu țările din America Latină și să pună în lumina reflectoarelor contemplarea Armeniei de a părăsi CSTO. În contextul în care Putin se pregătește pentru Summitul Africa-Rusia din iulie, este, de asemenea, crucial ca națiunile africane să afle adevărul despre modul în care Putin își tratează aliatul armean și despre noua sa înclinație de a se alinia cu Occidentul. Planul lui Putin de a submina NATO a fost oprit. Acum este timpul ca statele membre NATO să întoarcă foaia și să expună CSTO ca fiind nimic mai mult decât o cochilie goală, conform The Telegraph .
