Infofinanciar > Lumea la zi > Aliați sau prietenie bazată pe interes? Măsurile adoptate de Washington lovesc din plin industria Uniunii Europene
Lumea la zi

Aliați sau prietenie bazată pe interes? Măsurile adoptate de Washington lovesc din plin industria Uniunii Europene

Aliați sau prietenie bazată pe interes? Măsurile adoptate de Washington lovesc din plin industria Uniunii Europene
FOTO: cotidianul.ro

Statele Unite ale Americii nu s-au sfiit niciodată să-și ascundă așteptările economice pe care le au, fie că vorbim de Europa, China sau orice altă entitate statală. În cursul lunii trecute, Casa Albă și-a exprimat intenția de a scoate gazul rusesc din piața energetică a Uniunii Europene prin comercializarea resurselor proprii de GNL (de gaze naturale lichefiate).

Motorul economiei Europene, Germania, nu a recepționat pozitiv această veste venită de la Washington afirmând că Statele Unite, în ciuda statutului de aliat al UE, ar profita de pe urma necazului bătrânului continent.

O altă decizie a regimului lui Biden, contestată de primele două economii din Europa, constă în  adoptarea legii privind ”reducerea inflației”, potrivit căreia taxele vor fi reduse și se vor acorda stimulente în domeniul energetic, companiilor înființate pe teritoriul Statelor Unite. Efectele acestui act normativ lovesc puternic industria Uniunii Europene. Atât Olaf Scholz cât și Emmanuel Macron au calificat această strategie ca fiind o formă de concurență neloială, în consecință, liderii celor două state vor demara o serie de negocieri cu SUA pentru a clarifica această chestiune.

Washingtonul face bani pe spatele europenilor

În cazul în care negocierile vor eșua, UE va pune în aplicare ”planul B”, prin care își va subvenționa propriile companii pentru a corecta avantajele competitive neloiale. Franța și Germania susțin că scopul pe care-l urmărește America nu este acela de a reduce inflația, ci mai degrabă de a atrage a fabricilor europene spre SUA. „Scopul legii nu este de a reduce inflația în SUA, obiectivul este ca, prin atragerea de afaceri din întreaga lume în economia americană, să reducă deficitul bugetar, să stimuleze creșterea economică, să transpună în practică ”agenda verde electorală”, susține Artiom Deev șeful departamentului analitic al firmei AMarkets. Impactul bugetar prevăzut în actul normativ validat de Congresul American, ar reduce deficitul federal cu 100 de miliarde de dolari, dar acest lucru nu înseamnă și o reducere considerabilă a inflației.

Artiom Deev vede mai degrabă în această hotărâre un scop propagandistic în condițiile în care se apropie alegerile pentru Congres,

iar partidul lui Biden nu își permite luxul de a pierde bătălia electorală.
„În realitate, chiar în SUA economiști renumiți se îndoiesc că legea ar putea duce în mod real la o reducere a inflației. În schimb, se va reuși atragerea de fonduri importante pentru decarbonizarea economiei, pentru strângerea de taxe și refacerea bugetului”.

De partea cealaltă, planul liderilor europeni de a acorda subvenții companiilor din interiorul Uniunii nu ar produce o schimbare demnă de luat în considerare pentru economia Europei. Statele Unite au un avantaj în fața UE, din nefericire pentru statele europene, datorită faptului că prețurile energiei nu au crescut în același ritm cu cele din Europa „ Pe ansamblu, prețurile la energie electrică au crescut de cinci ori anul acesta în Europa, în timp ce compania BASF a anunțat că, în Germania, această creștere a fost de opt ori și a amenințat să-și mute producția în SUA . Prețurile au crescut și în State, dar nu atât de puternic”.

O altă explicație care vine în confirmarea spuselor lui Deev este dată de Serghei Kondratiev, adjunctul șefului departamentului economic al Instituțiilor de Energie și Finanțe, acesta consideră că „În Statele Unite, oferta de resurse energetice este destul de mare pe piața internă. Chiar dacă situația diferă: de exemplu, în vestul Texasului este mult gaz, în timp ce în nord-est este criză de motorină. Dar în mod obiectiv, situația este destul de bună în SUA. Spre deosebire de Europa, unde principala problemă nu constă atât în costul ridicat al resurselor energetice, ci faptul că sunt puține. Iar în următorii cel puțin doi-trei ani, situația nu va putea fi rezolvată”, potrivit flux24.ro

Europa se va confrunta cu un deficit de resurse energetice cel puțin cinci ani

Kondriev își continuă explicațiile și pune situația dificilă în care se află Europa, în materie de energie, pe fondul lipsei de predictibilitate privind resursa energetică „ Într-adevăr, Europa a pierdut deja noile proiecte. Deoarece investitorii vor vedea că situația este foarte incertă și că este mult simplu să plece în SUA chiar și fără subvenții suplimentare. Platforme atractive pentru proiecte noi sunt, de asemenea, Canada, Australia, țările din Orientul Mijlociu. Europa este neatrăgătoare, iar cu subventii așa ceva nu se remediază. Ce sens are să discuți despre subventii, dacă Germania nu înțelege pe deplin cum va trece iarna viitoare din punctul de vedere al existenței de resurse? Chiar dacă un investitor este dispus să plătească un preț mai mare pentru resurse energetice, dar nu un supra-preț, îl va speria altă problemă – de unde să ia aceste resurse energetice suplimentare”.

Estimările lui Kondratiev, dacă se adeveresc, sunt destul de sumbre pentru Europa în următorii cinci-opt ani în sensul că ne vom confrunta cu un deficit la toate resursele energetice „ Pentru Uniunea Europeană vor urma unul sau doi ani de penurie severă de resurse energetice, care va fi foarte greu de suportat.

Va fi o perioadă care se va caracteriza printr-o reducere și limitare a consumului de energie, adică exact ceea ce se întâmplă acum. În următorii câțiva ani situația va fi ceva mai bună. Dar, pe ansamblul ei, Uniunea Europeană va trăi în condiții vitrege cel puțin cinci-opt ani de acum înainte. Ceea ce este foarte mult pentru investițiile modern”.

Un asemenea scenariu se traduce prin pierderea slujbelor și a forței de muncă calificată și se va produce un exod al oamenilor educați „ Multe țări din Europa de vest spun, pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, că la iarnă sunt posibile întreruperi în furnizarea de energie electrică. Ceea ce spune deja multe, chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla.

Sunt semnale clare pentru investitori și cetățeni. Pentru că Europa nu doar că va pierde noi proiecte, dar și noi locuri de muncă atractive. Ceea ce înseamnă că mâna de lucru calificată, oamenii cu educație vor începe să plece din Europa într-un număr mai mare decât s-a întâmplat până la actuala criză”, potrivit publicației Vzgliad.