Infofinanciar > Lumea la zi > Aliatul lui Vladimir Putin este invitat de liderul ONU la New York. Planul de dezvoltare durabilă, primul punct pe ordinea de zi a summit-ului
Lumea la zi

Aliatul lui Vladimir Putin este invitat de liderul ONU la New York. Planul de dezvoltare durabilă, primul punct pe ordinea de zi a summit-ului

Aleksandr Lukasenko, Sursă foto: La Notizia Giornale
Sursă foto: La Notizia Giornale

Liderul Belarusului, Aleksandr Lukașenko a fost invitat la summit-ul ONU, care a fost organizat pentru a se discuta planul de dezvoltare durabilă. Summit-ul a fost organizat în Statele Unite Ale Americii, La New York. Această inițiativă a stârnit discuții în rândul opoziției din Belarus. 

Inițiativa a alarmat opoziția din Belarus, unde Lukașenko a guvernat cu succes de aproape 30 de ani și ale cărei alegeri din 2020 au fost condamnate de Occident ca fiind frauduloase și au atras sancțiuni din partea Uniunii Europene. 

 Recent, canalul Nexta_TV al opoziției din Belarus a postat pe contul de Twitter al acestei organizații un material caustic în care conducătorul țării a fost numit „gândac mustăcios”.  

Liderii internaționali au reamintit de existența represiunii și numărul de deținuți politici 

„Planurile secretarului general al Organizației, Antonio Guterres, au fost anunțate de directorul regional pentru Europa și Asia Centrală în timpul vizitei sale la Minsk. 

Gândacul mustăcios nu se aștepta la astfel de invitații din partea ONU și i-a mulțumit bucuros lui Guterres, asigurând că „Belarus va contribui activ la pregătirea summitului și va participa în mod corespunzător la acest eveniment important”. 

Liderul belarus a fost unul dintre invitații de onoare la manifestațiile dedicate Zilei Victoriei care au fost organizate în Piața Roșie din Moscova, pe data de 9 mai 2023. Presa internațională a menționat în multiple postări și articole că șeful statului belarus, Aleksandr Lukașenko, a fost surprins purtând un bandaj pe mâna dreaptă. 

Ulterior, el a făcut parte la ceremonia de comemorare, și s-a deplasat alături de membrii Comunitații Statelor Independente și de Vladimir Putin, la mormântul Soldatului Necunoscut. 

Presa a remarcat că lui Lukașenko i-a fost greu să meargă din Piața Roșie până la locul depunerii coroanelor de flori și a fost nevoit să folosească un vehicul electric. Ulterior, Lukașenko a plecat la aeroport,  însoțit de o ambulanță. 

După încheierea ceremoniei organizate de Ziua Victoriei, Vladimir Putin și președinții din Armenia, Turkmenistan, Kazahstan, Tadjikistan și Uzbekistan au cinat la Kremlin, fără belarusul Lukașenko. 

Summitul este programat pentru luna septembrie a anului 2023 

Potrivit serviciului de presă, Lukașenko a subliniat că summitul din septembrie ar trebui să se concentreze asupra legăturii dintre pace și dezvoltarea durabilă și să dea un nou impuls pentru începerea unui dialog global privind securitatea. 

„Măsurile coercitive unilaterale sau sancțiunile reprezintă o provocare serioasă la adresa cursului comun de atingere a obiectivelor de dezvoltare durabilă. Aceste acțiuni arbitrare și ilegale ale unui grup de țări occidentale, care se ghidează după propriile interese și așteptări, anihilează orice progres pe calea către obiectivele de dezvoltare durabilă”, a declarat Lukașenko în scrisoarea sa de răspuns la invitația lui Guterres. 

Sancțiunile „subminează securitatea alimentară globală și, prin urmare, extind sfera de aplicare a sărăciei și a foametei la regiuni întregi și chiar continente”, a remarcat liderul belarus. 

„Sancțiunile au devenit o armă. Ele ucid”, a subliniat el, adăugând că, în ultimii ani, Belarus a cerut statelor să organizeze „un dialog cuprinzător privind securitatea pentru a pune bazele unei noi ordini mondiale echitabile”, potrivit TASS.

Lukașenko a subliniat că țara sa este angajată față de obiectivele de dezvoltare durabilă, care sunt integrate în documentele sale strategice naționale. „Sunt convins că experiența Belarusului în ceea ce privește organizarea eficientă a activității la nivel național în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă va fi interesantă și utilă pentru multe state membre ale ONU. Bineînțeles, suntem pregătiți să o împărtășim în timpul summitului”, a adăugat președintele belarus.